750.000 de lei pentru factura de deszăpezire din februarie la Alba Iulia
Reprezentanţii Primăriei municipiului Alba Iulia ne-au informat că valoarea totală a serviciilor prestate de firma de salubrizare, pentru deszăpezirea oraşului în luna februarie a.c., este de 750.000 lei, adică aproximativ 174.000 de euro. În comunicarea făcută s-a subliniat faptul că pentru toate lucrările de deszăpezire au fost făcute recepţii din partea personalului Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din subordinea Consiliului Local Alba Iulia, ceea ce înseamnă că aceştia confirmă că s-au executat respectivele lucrări…
Trebuie amintit faptul că zăpada din februarie a cam dat peste cap firma care se ocupă de deszăpezirea oraşului, ţinând cont că o mare parte din oraş a fost curăţată cu voluntari şi cu utilaje puse la dispoziţie gratuit de câteva firme locale. Fără ajutorul respectivelor firme şi a soarelui, este evident că firma de deszăpezire nu ar fi putut face faţă zăpezii abundente ce a căzut în februarie.
Din fericire, în acest moment străzile din Alba Iulia sunt curăţate iar acest lucru nu se datorează în special firmei care s-a ocupat cu deszăpezirea.
Un alt aspect interesant este că în luna ianuarie, deşi a nins abia după 20 ianuarie, municipalitatea a plătit firmei de deszăpezire suma de 4 miliarde lei vechi pentru împrăştierea materialului antiderapant, cubarea şi ridicarea zăpezii.
Sorin Poparadu