AFLAM DE LA IPJ ALBA
Scutul pădurii
Polițiștii din Avram Iancu au indisponibilizat 25 de metri cubi de material lemnos tăiat ilegal. Cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanelor care l-au tăiat.
La data de 30 octombrie 2020, în urma unui control efectuat în teren, în zona „Toha”, de pe raza comunei Avram Iancu, polițiștii Postului de Poliție Avram Iancu au identificat, pe marginea unui drum forestier, mai multe stive de material lemnos, cu un volum total de 25 de metri cubi, care nu prezentau amprente ale vreunui dispozitiv de marcare.
Materialul lemnos, tăiat ilegal, a fost indisponibilizat, în vederea confiscării, iar polițiștii continuă cercetările în vederea identificării persoanelor care l-au tăiat, în vederea tragerii la răspundere penală.
Ordin de protecție provizoriu
Polițiștii din Roșia Montană au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-a agresat și amenințat cu moartea concubina. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.
La data de 01 noiembrie 2020, polițiștii din Roșia Montană au fost sesizați, de către o femeie din localitatea Dăroaia, cu privire la faptul că, în cursul zilei de ieri ar fi fost agresată și amenințată de concubin.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbatul de 32 de ani, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Infracțiuni rutiere
La data de 30 octombrie 2020, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud l-au depistat pe un bărbat de 50 de ani, din comuna Mirăslău, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 30 octombrie 2020, în jurul orei 07.20, polițiștii din Cugir, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Cugir, județul Alba, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule, pe strada 21 Decembrie 1989 din Cugir, fără să dețină permis de conducere corespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
La data de 31 octombrie 2020, în jurul orei 17,20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, în timp ce acționau pe DN 1, l-au depistat pe un bărbat de 51 de ani, din Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,87 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 31 octombrie 2020, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni l-au depistat pe un bărbat de 63 de ani, din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dumbravei, din Câmpeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 1 noiembrie 2020, în jurul orei 05,00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din comuna Galde de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Oiejdea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 2 noiembrie 2020, în jurul orei 00,50, polițiștii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acționau pe raza comunei Vințu de Jos, l-au depistat pe un bărbat de 48 de ani, din comuna Vințu de Jos, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Accidente rutiere
La data de 30 octombrie 2020, în jurul orei 07.40, polițiștii rutieri din Blaj au fost sesizați, prin 112, de către un tânăr din localitatea Veseuș, cu privire la faptul că tatăl său a fost victima unui accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Veseuș, județul Alba, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, l-ar fi acroșat pe un bărbat de 43 de ani, din localitate, în momentul punerii în mișcare.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 43 de ani a suferit leziuni corporale ușoare.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul autoturismului avea permisul de conducere reținut.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.
La data de 31 octombrie 2020, în jurul orei 18,30, un bărbat de 41 de ani, din comuna Cut, județul Alba, în timp ce conducea un microbuz pe strada Biruinței, din Oarda – Alba Iulia, l-a acroșat pe un minor de 11 ani, din Alba Iulia, care s-a angajat în traversarea străzii prin fața autovehiculului.
În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Amplasarea radarelor în data de 03 noiembrie 2020
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac