A condus fara permis!
A condus fără permis
La data de 10 august 2020, în jurul orei 18.30, polițiștii din Lunca Mureșului l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din comuna Lunca Mureșului, în timp ce conducea pe raza comunei un moped neînmatriculat și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește că respectarea regulilor de circulaţie salvează vieţi și recomandă adoptarea unui comportament preventiv, de către toţi participanţii la traficul rutier.
În acest sens, conducătorilor auto se recomandă:
- Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi trafic;
- Respectaţi viteza maximă legală admisă pe sectorul de drum pe care circulaţi;
- Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare;
- Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere indiferent dacă este vorba despre pietoni sau vehicule;
- Nu conduceţi sun influenţa băuturilor alcoolice;
- Evitaţi orice altă preocupare care v-ar putea distrage atenţia în timpul condusului.
De asemenea, se recomandă pietonilor:
- Traversaţi strada numai la culoarea verde a semaforului electric și prin locuri marcate cu indicator de trecere pentru pietoni;
- Când traversaţi strada prin locuri semaforizate, aşteptaţi cu răbdare apariţia luminii de culoare verde;
- Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă sau pe bicicletă;
- Jocul pe carosabil nu este numai interzis dar şi periculos. Mulţi copii şi-au pierdut viaţa în asemenea împrejurări.
Totodată, bicicliștilor se recomandă:
- Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!
- Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul!
- Nu circulaţi cu bicicleta sub influenta băuturilor alcoolice!
- Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
- La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!
Amplasarea radarelor în data de 12 august 2020
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac