A fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul în stare de ebrietate
În data de 06.02.2014, ora 03.45 poliţiştii Compartimentului Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir, au oprit, pentru control pe strada Victoriei din Cugir, un autoturism condus de S.A.C., un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cugir.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,74 alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cugir unde i-a fost recoltată probă de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de S.A.C. sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană, care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin.1 din Codul Penal.
10:25
PE ASTIA FARA MINTE, BUN SIMT, NU LE OPRESTE NIMENI.