Accident ciudat pe drumul dintre Vidra și Cîmpeni

22 noiembrie 2013 13:460 comments

accident-2-morti-maramuresPoliţia Orașului Cîmpeni a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 762, pe raza localităţii Ponorel, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de echipa deplasată la faţa locului a rezultat că P.D., de 37 de ani, din comuna Vidra, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Vidra – Cîmpeni, la ieşirea dintr-o curbă la stânga, l-a surprins şi accidentat pe un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Vidra, care era căzut pe partea carosabilă.
În urma accidentului victima a suferit o fractură la nivelul piciorului stâng şi a fost transportat la Spitalul din Câmpeni pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Judeţean Alba, pentru asistenţă medicală de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că în momentul producerii accidentului nu era sub influenţa alcoolului.
Victima a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest sau să se supună recoltării probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment rutier.

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com