Acţiune a poliţiştilor în talciocul din Alba Iulia. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 9.000 de lei şi confiscate bunuri în valoare de peste 3.800 lei
Şi duminică, 09.03.2014, între orele 09,00-14,00, poliţiştii au fost prezenţi
în talciocul din Alba Iulia, unde au acţionat pentru menţinerea siguranţei civice dar
şi pentru verificarea modului în care sunt efectuate activităţile de comerţ precum şi
pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile legale.
La acţiune au participat 19 poliţişti, din structurile de investigaţii criminale,
ordine publică şi rutieră, care au fost sprijiniţi de jandarmi şi care, în cele 5 ore de
acţiune, au constatat 50 de abateri contravenţionale, în valoare de 9.300 de lei, cele
mai multe (30) de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. De
asemenea, poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale la Legea 16/1991, pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi
liniştii publice şi 8 la Legea 12/1990 privind comerţul.
Au fost efectuate controale la 49 de comercianţi şi s-a dispus confiscarea de
bunuri în valoare de 3.884 lei (cafea, 8 biciclete, aparatură electronică, telefoane
mobile, etc), pentru care cei care le ofereau spre vânzare, nu au putut prezenta