ACȚIUNI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN CONTEXTUL PREVENIRII RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI SARS-COV-2
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Alba, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase, zone de agrement, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului Covid 19. Au fost intensificate și activitățile informativ – preventive pentru conștientizarea riscului la care se expun cetățenii în cazul nerespectării măsurilor de protecție.
La activităţile desfăşurate au participat peste 224 de polițiști , jandarmi și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Astfel, au fost verificate 77 restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri/camping/pensiuni şi alte spaţii de cazare și 98 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în baza Legii 55/2020 privind măsurile de protecţie individuală.
De asemenea, au fost intensificate și activitățile informativ – preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție.
În aceste activități au fost implicați și polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Aba, care s-au prezentat la asociațiile de proprietari din Alba Iulia, unde s-au intâlnit cu reprezentanții acestora și le-au oferit recomandări privind măsurile ce trebuie adoptate pentru prevenirea răspândirii noului coroavirus.
Polițiștii s-au deplasat și în zona scărilor de bloc și le-au recomandat cetățenilor să respecte masurile impuse în contextul stării de alertă.
Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normelor de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.