ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA

8 decembrie 2020 19:350 comments

 

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

 

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 180 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 17 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 32 de mijloace de transport din care 27 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 4.007 persoane.

 

Echipele de control au depistat și sancționat 56 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 31 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

 

Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.

 

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com