ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL ALBA
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 236 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 86 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 105 mijloace de transport din care 67 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.980 de persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 90 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu a respectat obligația izolării la domiciliu.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni punctuale, organizată la Blaj și pe raza comunelor limitrofe, au fost verificate 114 mijloace de transport și au fost legitimate 191 de persoane. Au fost depistate 16 persoane care nu purtau masca de protecție sanitară.
La Alba Iulia au fost verificate 31 de societăți comerciale și 153 de autovehicule și au fost legitimate 376 de persoane.
Au fost depistate 17 persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.
Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.
Stimați cetățeni, este important să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.