ADR Centru: Dezbateri si solutii pentru simplificarea procedurilor de lucru

30 iunie 2017 19:000 comments

Sedinta CMPOR – Dezbateri si solutii pentru simplificarea procedurilor de lucru (comunicat ADR Centru)

Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), in colaborare cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Centru, au organizat, joi si vineri (29-30 iunie 2017), la Sala Unirii din Alba Iulia, sedinta Comitetului de Monitorizare a Programului Operational Regional 2014-2020 (CMPOR).

Simplificarea procedurilor de lucru in vederea accelerarii procesului de contractare, pentru o implementare cat mai eficienta a programului, dar mai ales sustinerea proiectelor beneficiarilor, au constituit obiectivul acestei intalnirii celor peste 100 de participanti la sedinta Comitetului de Monitorizare al Programului Operational Regional 2014-2020.

Totodata, s-a analizat stadiul implementarii POR 2014 – 2020 pe fiecare axa prioritara (apelurile de  proiecte lansate, proiectele depuse, numarul proiectelor aprobate si contractate, problemele intampinate, tintele de absorbtie, masurile de simplificare si un plan de actiune pentru implementarea cat mai eficienta a proiectelor) si a fost aprobat Planul Multianual de Evaluare a POR 2014-2020 .

Membrii CMPOR au aprobat criteriile de eligibilitate si evaluare tehnica si financiara pe 12 prioritati de investitii ale Programului Operational Regional, aplicabile celor 8 regiuni ale Romaniei si zonei Delta Dunarii.

„Este imposibil sa nu fiti impresionati cand vizitati Alba Iulia. Orasul este, in sine, dovada vie ca fondurile europene pot face diferenta. De-a lungul anilor, Alba Iulia a reusit sa urmeze o strategie clara de dezvoltare, care a permis nu numai renovarea patrimoniului cultural exceptional si atragerea turistilor romani si straini, ci si ca orasul sa se poata remarca in calitate de oras cu adevarat inteligent, cu transport modern si cu o reala implicare a cetatenilor. Comisia Europeana este foarte multumita de aceste rezultate si speram ca multe municipalitati din Romania vor urma o astfel de cale.

La ultimul Comitet de Monitorizare, din noiembrie, absorbtia a fost zero si nu au existat contracte semnate. Astazi am vazut o imagine complet diferita, cu mai mult de 365 milioane de fonduri UE contractate si o perspectiva care sa ajunga la peste 500 de milioane in aceasta vara. Am vazut ca unele domenii progreseaza foarte bine, precum investitiile in IMM-uri si microintreprinderi. Altele raman in urma, iar autoritatile romane trebuie sa ia masuri pentru a asigura utilizarea tuturor fondurilor, inclusiv prin acordarea unui sprijin mai mare beneficiarilor. Totusi, sunt motive obiective care ne fac sa credem ca resursele financiare europene care sprijina dezvoltarea Romaniei vor ajunge in curand la beneficiari, iar investitiile vor fi vizibile pe teren”, a declarat domnul Carsten Rasmussen, seful unitatii pentru Romania din cadrul Directoratului General (DG) Regio, al Comisiei Europene.

Cu acest prilej, au avut loc vizite la proiectele REGIO implementate de autoritatile din judetul Alba, in perioada 2007-2013 si la cele care sunt in implementare in perioada 2014-2020. Proiectele din judetul Alba – modernizarea celor trei cai de acces principale si a 24 de strazi din zona centrala a municipiului Alba Iulia, prin investitii de circa 23 milioane euro, repunerea in valoare a Cetatii Vauban, cu mai mult de 40 milioane euro, proiectul de la Colegiul National „Bethlen Gabor” Aiud, sau drumul care leaga acest oras de Tara Motilor, prin investitii care, insumate, au o valoare totala de peste 13 milioane euro – au convins participantii la reuniunea CMPOR ca proiectele bune duc la cresterea calitatii vietii cetatenilor.

La eveniment au participat reprezentantii MDRAPFE, ai Autoritatilor de Management pentru Programele Operationale si membrii CMPOR, respectiv presedintii Consiliilor pentru Dezvoltare Regionala si directorii generali din cadrul Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala din Romania. Invitati din partea Comisiei Europene au fost Iulia Serban, Carsten Rasmussen, Seful unitatii pentru Romania din cadrul Directoratului General (DG) Regio, al Comisiei Europene, precum si Koen Delanghe, manager de programe pentru Romania la DG Regio.

ALBA IULIA – 30.06.2017

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com