Adrian Teban: „Mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea”
În vârstă de 40 de ani, Adrian Teban a fost reconfirmat în funcţia de primar al oraşului Cugir.
Este al treilea mandat pentru liberalul Adrian Teban care a candidat sub sigla USL, alianţa dintre PSD şi PNL care a câştigat aproape peste tot în ţară.
Adrian Teban va conduce încă patru ani primăria localităţii de la poalele Drăganei, bucurându-se de susţinerea şi încrederea a 70% din alegători. Edilul şef al Cugirului a ţinut să le mulţumească tuturor concetăţenilor care i-au fost alături atât în 10 iunie, cât şi de-a lungul celorlalte două mandate.
„În primul rând le mulţumesc oamenilor că au mers la vot, dând dovadă de unitate pentru Cugir. În al doilea rând, mărturisesc că numărul mare de cetăţeni care mi-au acordat încrederea m-a făcut să mă simt mulţumit pentru munca depusă în cei 8 ani de zile. În faţa acestei aprecieri mă simt dator să le transmit cugirenilor că înţeleg responsabilitatea pe care o am faţă de ei şi faţă de localitate. Îi asigur că îmi voi dedica toată puterea de muncă, priceperea şi dăruirea pentru ca oraşul Cugir să se dezvolte şi din punct de vedere economic şi să ajungă acolo unde îi este locul. Totodată, vreau să-i felicit pe toţi contracandidaţii mei pentru curajul de a candida la o funcţie publică şi să le mulţumesc pentru campania civilizată pe care au dus-o. Îi felicit şi pe cei aleşi în Consiliul Local pentru mandatele obţinute şi îmi exprim speranţa că vom conlucra în folosul cetăţenilor ale căror aşteptări avem datoria să le împlinim”, a declarat primarul Cugirului, Adrian Teban.