AFLAM DE LA IPJ ALBA

10 aprilie 2020 19:560 comments

Reținut de polițiștii din Sebeș

 

Un minor din Sebeș, prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri, a fost reținut de polițiști. Din cercetări a rezultat că în perioada ianuarie – aprilie, împreună cu alți doi tineri, ar fi săvârșit 7 fapte de furt sau tentativă de furt.

 

La data de 06 aprilie 2020, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un minor de 17 ani, din Sebeș, care este cercetat pentru furt calificat și tentativă de furt calificat.

 

Tânărul a fost depistat de polițiști, în noaptea de 05/06 aprilie 2020, în timp ce încerca să pătrundă în curtea unui imobil. Acesta nu s-a supus somației, iar un polițist a folosit armamentul din dotare cu care a executat două focuri de avertisment, în plan vertical.

 

Ulterior, din investigațiile efectuate, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – aprilie 2020, minorul, împreună cu un tânăr de 18 ani, din Sebeș și un bărbat de 37 de ani, din Lupeni, județul Hunedoara, ar fi săvârșit 7 fapte de furt și tentative de furt din locuințe și anexe gospodărești, de pe raza municipiului Sebeș.   

 

În cursul zilei de azi, 7 aprilie, minorul, care avea măsura preventivă a arestului la domiciliu, va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Informații de background:

 

 La data de 06 aprilie 2020, în jurul orei 02.00, polițiștii de investigații criminale din Sebeș, în timp ce acționau pe raza municipiului, au observat un bărbat, care avea fața acoperită și încerca să pătrundă în curtea unui imobil.

 

Unul dintre polițiști l-a somat și i-a solicitat să se oprească, însă bărbatul nu s-a supus somației, motiv pentru care polițistul a folosit armamentul din dotare și a executat două focuri de armă, în plan vertical.

 

S-a trecut la urmărirea individului, iar la scurt timp a fost identificat și reținut în incinta unei societăți comerciale, situată în imediata apropiere a locului unde a fost depistat inițial.

 

Tânărul în vârstă de 17 ani, din Sebeș,  este cunoscut cu antecedente penale și se afla

sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind cercetat pentru mai multe fapte de furt.

 

Pe numele său, a fost întocmit un nou dosar penal, pentru  tentativă la furt calificat și urmează ca polițiștii să informeze magistrații în legătură cu încălcarea  măsurii preventive a arestului la domiciliu.

A încălcat ordinul de protecție

 

Un bărbat din Sebeș este cercetat penal după ce a încălcat interdicția de a se apropia de a se apropia de fosta sa soție.

 

La data de 6 aprilie 2020, polițiștii de siguranță publică din Sebeș au întocmit dosar de cercetare penală față de un bărbat de 42 de ani, din municipiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 din Legea 217/2003.

 

În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, la data de 4 aprilie 2020 s-ar fi deplasat la apartamentul fostei sale soții, încălcând astfel obligațiile stabilite de o instanță civilă de judecată, prin care era obligat să nu se apropie de femeie, la o distanță mai mică de 100 de metri, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 02.04.2020.

 

Cercetat pentru conducere sub influența alcoolului

 

La data de 6 aprilie 2020, în jurul orei 22.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Zlatnei din Micești.

 

Un bărbat de 58 de ani, din Galda de Jos, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Accident rutier

La data de 7 aprilie 2020, în jurul orei 07,40, polițiștii din Alba Iulia au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier produs pe DJ 107, pe raza localității Hăpria.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că o femeie de 49 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se.

 

În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital.

 

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările sunt continuate.

Amplasarea radarelor în data de 08 aprilie 2020

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războ

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com