AGENDA INCARCATA PENTRU POLITISTII DIN AIUD SI CIMPENI!

16 mai 2014 17:220 comments

În data de 15.05.2014, în municipiul Aiud şi în orașul Câmpeni, poliţiştii au

organizat acţiuni, cu efective mărite, pentru menţinerea climatului de siguranţă

civică precum şi pentru combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.

În Aiud, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.590

lei, majoritatea pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile

publice şi l-au prins, în flagrant, pe un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Cluj Napoca,

care a sustras poşeta unei angajate a spitalului din Aiud.

Prejudiciul reclamat de păgubită este în valoare de 400 de lei şi a fost recuperat

integral de poliţişti.

Faţă de M.I., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de

Poliţiştii din Cîmpeni au efectuat 9 controale le agenţii economici şi au

verificat 37 de autovehicule iar pentru nereguli constatate, au aplicat 36 de sancţiuni

contravenţionale, în valoare de 6.070 lei şi au întocmit 3 dosare de cercetare penală.

Accident rutier în urma căruia un minor de 10 ani, a fost rănit uşor

În data de 15.05.2014, ora 17,25, pe strada Ion Creangă din municipiul

Aiud, un minor în vârstă de 10 ani, în timp ce circula pe bicicletă, nu s-a asigurat

corespunzător la schimbarea direcţiei de mers şi a fost acroşat de un autoturism

condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Lunca Mureşului, judeţul Alba.

În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne

internat în spital.

vlcsnap-2011-05-09-12h26m34s76-400x300

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com