Aiudean amendat de jandarmi după ce a sunat la 112 nejustificat
Cinci sute de lei este suma cu care jandarmii l-au sancţionat contravenţional pe un bărbat din Aiud pentru că a provocat scandal şi a apelat nejustificat numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă.
„Incidentul s-a petrecut marţi, 6 august, în jurul orei 01.30, într-un bloc de locuinţe din cartierul aiudean Micro 3. Aflat în avansată stare de ebrietate, Marius M. ( 38 de ani ) s-a întâlnit cu un vecin şi, aducându-şi aminte de unele neînţelegeri mai vechi pe care le avea cu acesta, a considerat că este cel mai potrivit moment să-i ceară socoteală. Fără să ţină cont că la acea oră ceilalţi locatari încercau să se odihnească, domnul Marius şi-a înjurat şi ameninţat cu acte de violenţă oponentul, căruia îi reproşa, printre altele, că în trecut, tot pe fondul unor neînţelegeri reciproce, acesta ar fi solicitat la 112 ajutorul forţelor de ordine. Vrând, probabil, să se răzbune pentru sancţiunea primită în acea situaţie, de data aceasta a sunat dânsul primul la numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă şi a chemat jandarmii pe motiv că este ameninţat cu bătaia. Încercarea bărbatului de a induce în eroare echipajul de jandarmerie avea să fie sortită eşecului, deoarece acesta, în urma verificărilor efectuate, a stabilit cu exactitate ce s-a întâmplat şi l-a sancţionat pe domnul Marius M. cu amendă contravenţională în valoare de 500 de lei” a declarat maiorul Jurcoveţ Cosmin, Ofiţer Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu publicul al Jandarmerie Alba.