Alba Iulia: Amenzi pentru autospeciale supraincarcate

20 septembrie 2017 16:573 comments

În timpul unor activităţi specifice, poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră au identificat în trafic autovehicule cu tonaj ridicat.

În urma operaţiunilor de cântărire a 22 de vehicule, s-a văzut că două dintre ele au depăşit maximul admis prevăzut de OG 43/1997. Amenda în aceste cazuri este de 8.000 de lei (minim acordat).

„Având în vedere prevederile legii, se constată în cazul fiecărui tip de vehicul de transport un maxim admis, iar amenda este graduală în funcţie de procentajul depăşit pe încărcătură. Indiferent de tipul transportului. Prin aceste măsuri nu doar că dorim respectarea albaiulienilor şi a bunurilor publice, în special drumuri, dar vrem să atragem atenţia asupra faptului că măsurile nu sunt negociabile, indiferent de cine este la volan sau deţinătorul maşinii. Cunoaştem şi subtilităţile prin care unii transportatori încearcă să fenteze compromisul, chiar prin supravegherea platformei de cântar. Îi atenţionăm că prin colaborarea cu IPJ pot fi opriţi in trafic indiferent de zona în care se află, fiind îndrumaţi spre platformă. E mai bine să pleci conştient, în limitele legale, decât să te confrunţi cu orice neplăcere ce decurge din încercarea de a ocoli legea”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale.

În cazul în care un şofer refuză cântărirea, sancţiunea prevăzută este de minim 3.000 lei pentru conducătorul auto, la aceasta se adaugă sancţiunea complementară de imobilizare a vehiculului, demontarea plăcuţelor de înmatriculare. Ulterior, pe cheltuiala transportatorului se va prelua încărcătura divizată cu alt mijloc de transport, ne anunţă Poliţia Locală Alba Iulia.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com