Alba Iulia: Concursul pentru prescolari „Istet si frumos intr-un corp sanatos”
Direcţia de Sănătate Publică, Crucea Roșie şi Inspectoratul Școlar Județean Alba derulează o serie de activități comune în unităţile de învățământ pentru a marca Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie.
Anticipând, la Grădinița „Dumbrava Minunată”, a avut loc, joi, 6 aprilie, concursul „Isteţ şi frumos într-un corp sănătos”: au participat 34 de preșcolari de la 17 grădinițe din Alba Iulia, Ocna Mureș, Aiud, Zlatna, Cugir și Blaj.
Concursul „Isteț și frumos într-un corp sănătos” a ajuns la a 7-a ediție și are ca scop promovarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor și formarea unei conduite sănătoase de viață, au declarat reprezentanții Grădiniței ”Dumbrava Minunată” din Alba Iulia.
Concursul a fost înscris în calendarul activităților educative regionale și interjudețene. Pe parcursul anului, fiecare grădiniță implicată a derulat activități de educație pentru sănătate privind necesitatea unei alimentații sănătoase și echilibrate, importanța consumului de apă sau a exercițiilor fizice.
În cadrul concursului, copiii au parcurs cele trei probe: prima probă a constat în a răspunde la întrebările adresate cu conţinut de igienă personală şi noţiuni de sănătate, proba a doua a fost de recitare de poezii, cântece și ghicitori, concursul încheindu-se cu o probă de realizare a unor desene pe teme de sănătate.
Ziua Mondială a Sănătății se desfășoară în acest an sub sloganul „Depresia poate fi tratată şi prevenită”. Astfel, directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea, prezent la proiect, a transmis educatoarelor de la Grădinița ”Dumbrava Minunată” că Ziua Mondială a Sănătății ne oferă în acest an o oportunitate unică de a ne mobiliza, acționa și a crește nivelul de conștientizare asupra unui subiect de sănătate publică prea puțin abordat în ciuda consecințelor uneori devastatoare.
„Chiar dacă preșcolarii nu sunt „grupul țintă” al sloganului transmis de Ziua Mondială a Sănătății nu pot să nu menționez că depresia provoacă suferință mentală cu impact asupra capacității oamenilor de a efectua chiar și cele mai simple sarcini de zi cu zi. Depresia afectează oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale, și în acest context DSP Alba dorește să crească nivelul de conștientizare asupra acestei boli într-un mod cât mai eficient, în toate școlile din județ”, a declarat Alexandru Sinea.
Prezent la activitate, directorul Crucii Roşii Adrian Duşa a declarat: „Igiena și educaţia pentru sănătate reprezintă un obiectiv de bază al Filialei de Cruce Roşie a judeţului Alba, dovadă fiind nenumăratele campanii de promovare a sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos derulate în şcoala românească, atât prin concursul “Mugurii Crucii Roşii”, adresat preşcolarilor, cât şi prin concursul “Sanitarii Pricepuţi”, adresat elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal”.