ALBA: Un padurar si un politist cercetati intr-un dosar privind taierile ilegale de lemn
Joi, 25 mai 2017, a început punerea în mișcare a acțiunii penale și luare măsurii controlului judiciar pe durată de 60 de zile faţă de un pădurar şi un poliţist din judeţul Alba.
Este vorba de Vasile Marius Matei, pădurar în cadrul Ocolului Sivic Horia Apuseni (acuzat de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului), şi față de agentul Dan Lazea, agent de poliție în cadrul I.P.J. Alba, acuzat de săvârșirea infracțiunii de divulgare de informații ce nu sunt destinate publicității și favorizarea făptuitorului.
Pentru a proba faptele, în ziua de 25 mai 2017 oamenii legii au efectuat 6 percheziții pe raza județului Alba. La acţiuni au participat angajaţi ai D.G.A. – Serviciile Județene Alba, Sibiu, Hunedoara și Mureș, fiind identificate și ridicate mai multe probe, înscrisuri, precum și suma de 407.700 lei.
Din cercetări rezultă că în perioada decembrie 2016-aprilie 2017 pădurarul respectiv „prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a permis sustragerea de material lemnos din cantonul ce îi era repartizat, fără a lua măsuri de constatare a unor contravenții și infracțiuni silvice comise de mai multe persoane, împiedicând prin acțiunile sale efectuarea cercetărilor cu privire la acestea”.
În ceea ce-l priveşte pe poliţistul implicat, Dan Lazea, acesta „a divulgat date nedestinate publicității privind efectuarea de controale pe linie silvică de către alți lucrători de poliție și organe silvice împiedicând prin acțiunile sale efectuarea cercetărilor cu privire la persoanele bănuite de furt și tăiere ilegală de arbori”.