Albaiuliencele îşi pot face analize gratuite la Spitalul Judeţean Alba
Primăria municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu CJ Alba, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi Direcţia de Sănătate Publică Alba demarează începând cu luna martie campania de informare „Alba Iulia-Capitala Sănătăţii în 2012”. Campania este o premieră în România, conform lui Maria Czerac CEO Houston NPA, unul din iniţiatorii campaniei. Campania beneficiază de fonduri în valoare de 250.000 lei.
Primul eveniment din cadrul campaniei se numeşte “MARTIE – LUNA FEMEII SĂNĂTOASE”, ce se va desfăşura sâmbătă, 17 martie, la Alba Iulia. Dezbaterea va fi găzduită de sala Ball Room-Alba Mall (Str. Tudor Vladimirescu nr. 50A, Alba-Iulia) între orele 9.30 – 14.00. Intrarea publicului este liberă. Evenimentul este dedicat informării publicului general asupra unor teme de interes privind sănătatea femeii.
În cadrul evenimentului vor susţine prezentări: Dr. Molnar Geza MD, PhD, MPH, consilier al ministrului Sănătaţii; Dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist– „Învaţă să te iubeşti”; Dr. Carmen Craciun, medic de familie, „Controalele medicale periodice”; Dr. Cristina Lenut medic reumatolog – „Osteoporoza, inamicul tăcut”; Dr. Liana Stănescu, medic ATI–„Durerea, o experienţă constantă în viaţa noastră”; Farm. Anca Giurgiu- ”Cât plătim pentru medicamentele compensate?”; Asist.med. Hanusz Stela, Asociaţia “Destine comune”– Curs de autoexaminare a sânului.
De asemenea, cu sprijinul Primăriei Alba Iulia şi al partenerilor, publicul albaiulian va putea beneficia între 19-30 martie de analize gratuite, testări Babeş Papanicolau, EKG, măsurarea tensiunii arteriale precum şi prescreening de osteoporoză, care vor fi efectuate în cadrul Spitalului Judeţean Alba, mai precis la clinica de pe strada Muşeţelului. Aceste analize au ca scop diagnosticarea timpurie a diverselor maladii. Pentru programări puteţi suna la 0736.768.764 sau pe mail evenimentealba@houston.ro.
Pe parcursul anului 2012, în fiecare lună vor fi desfăşurate acţiuni de promovare a sănătăţii, astfel:
– Martie-afecţiuni specifice femeii – „Martie, luna femeii sănătoase”;
– Aprilie-Ziua Mondială a Sănătăţii, afecţiuni respiratorii şi sănătate mintală-autism; – – Mai-afecţiuni oftalmologice şi lupta împotriva obezităţii;
– Iunie-afecţiuni de ordin dermatologic şi prevenţia acestora, testări gratuite;
– Iulie-afecţiuni hepatice;
– Septembrie-afecţiuni ale inimii;
– Octombrie-afecţiuni reumatismale;
– Noiembrie-informare asupra antibioticelor;
– Decembrie-concurs de idei „Ce ai face pentru sănătatea oraşului tău?”. Sorin Poparadu