Amenzi usturătoare pentru şoferii din Alba ce nu respectă regulile de trecere la nivel de cale ferată
Poliţiştii Serviciului Rutier Alba au organizat, în municipiile Alba – Iulia, Blaj, Aiud şi în oraşele Teiuş şi Ocna – Mureş, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Alba, ai formaţiunilor rutiere Aiud, Teiuş şi Blaj, ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Unirea precum şi ai Serviciul Transporturi Alba.
Au fost verificate 148 de autovehicule iar pentru abateri de la normele rutiere, au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.840 lei.
A fost reţinut un permis de conducere pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată iar conducătorului auto care a comis abaterea contravenţională, i-a fost aplicată şi o sancţiune contravenţională.
Pentru prevenirea accidentelor care pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.
Reamintim faptul că legislaţia rutieră sancţionează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte amendă ( 720 – 1.600 lei) iar ca şi măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.