Așezământul social „Sfânta Varvara” Baia de Arieș derulează o campanie de informare şi conştientizare a comunităţii privind serviciile oferite
Așezământul social „Sfânta Varvara” Baia de Arieș va derula marţi, 18 iunie, între orele 10.00 – 14.00 o campanie de instruire, informare şi conştientizare a locuitorilor de pe raza oraşului Baia de Arieş privind serviciile oferite.
„Preocuparea constantă a centrului nostru social este de a veni în sprijinul comunităţii locale iar prin derularea acestei campanii aşteptăm alături de noi copii şi vârstnici care pot deveni beneficiari ai serviciilor pe care le oferim dar şi persoane dornice să se implice în acţiunile specifice pe care le desfăşurăm, cu posibil impact social”, au precizat reprezentanţii aşezământului social.
Aşezământul social „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș a fost înfiinţat pentru a răspunde nevoilor de asistenţă socială a persoanelor vârstnice şi a copiilor din comunitate. Au fost create astfel două servicii – un Centru de zi pentru copii cu 25 de beneficiari şi Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu cu 29 de vârstnici beneficiari.
Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice oferă beneficiarilor servicii de îngrijire la domiciliu şi o masă caldă prin intermediul cantinei mobile şi îi ajută pe vârstnici la activităţile de bază din gospodărie, la curăţenia în casă, la cumpărături sau la plata utilităţilor.
Centrul de zi pentru copii răspunde nevoii de educaţie continuă a copiilor care provin din familii cu o situaţie socio-materială precară din Baia de Arieș şi previne abandonul şcolar. La centrul de zi, copiii vin după terminarea programului şcolar, servesc o masă caldă, îşi fac temele şi învaţă pentru ziua următoare. Ei participă şi la activităţi recreative, de socializare şi de petrecere a timpului liber, iar la finalul programului servesc o gustare rece. Copiii beneficiază lunar de consiliere socială și școlară, iar împreună cu familiile lor beneficiază şi de consiliere psihologică. De asemenea, copiii sunt orientaţi şcolar de către psiholog pentru a-şi alege o profesie ţinând cont de performanţa şcolară şi capacitatea lor de a învăţa.
Aşezământul social „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș funcţionează în cadrul reţelei sociale a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, care susţine activitatea socială în parteneriat cu Primăria Baia de Arieș și Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia