Atenţie la masa de Paşte

12 aprilie 2012 14:280 comments

În perioada sărbătorilor pascale, medicii recomandă cumpătare şi evitarea exceselor alimentare, mai ales în cazul bolnavilor cronici.Trecerea pentru foarte mulţi oameni de la post la o alimentaţie obişnuită poate da bătăi de cap celor cu probleme digestive. Aşadar, cel mai bine este ca cei care au ţinut post să nu se înfrupte cu mâncăruri în exces, ci doar să guste câte puţin din toate. Chiar şi cei care nu au postit trebuie să fie atenţi în privinţa alimentelor consumate în această perioadă. Se impune precauţie în privinţa consumului de ouă,carne de miel şi vin. ”Mesele servite în ziua de Paşte trebuie să fie în cantităţi cât mai mici şi dese, de asemenea ar trebui evitate alimentele foarte grase, prea condimentate şi băuturile acidulate.
Respectând pe cât posibil aceste recomandări, populaţia va evita disconfortul unor tulburări digestive sau de altă natură!”, a declarat dr. Cristina Galoş de la DSP Alba. (C.T.)

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com