Atenție șoferi! Radare în cascadă pe drumurile din Alba

30 august 2013 11:190 comments

radar-politist-800x600În perioada 29-31 august a.c., poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, vor acţiona pe raza întregului judeţ pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
Vor folosi toate cele 16 aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aflate în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, care vor fi amplasate în sistem cascadă.
De asemenea, poliţiştii acţionează pentru asigurarea fluenţei traficului rutier pe principalele artere rutiere ale judeţului şi în special pe raza municipiului Sebeş unde sunt înregistrate valori mari de trafic, în special pe sensul Sibiu – Alba Iulia sau Sibiu – Deva, datorită faptului că mulţi dintre românii din străinătate care şi-au petrecut concediul acasă, se îndreaptă spre punctele de trecere a frontierei de vest.
În cursul zilele de ieri, 29 august, a.c., au fost depistaţi şi sancţionaţi, cu amenzi în valoare totală de 42.500 lei, 247 de conducători auto care au încălcat regulile privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre aceştia 151 au încălcat regimul legal de viteză.
Au fost reţinute 6 permise de conducere, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 3 infracţiuni rutiere.
Inspectoratul de poliţie judeţean Alba, recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată la condiţiile de drum şi trafic şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com