Bărbat din Aiud surprins de jandarmi în timp ce aducea spre mal, din râul Mureș, un somn de 1,2 metri

21 ianuarie 2020 20:190 comments

 

            Astăzi, 21 ianuarie a.c.,  un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Aiud, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat în zona localității Gâmbaș o persoană ce se afla în râul Mureș, în apropiere de mal, încercând să scoată captura tocmai prinsă.

            Bărbatul  de 30 de ani din localitatea Aiud prinsese peștele prin metoda „greblare”, iar împreună cu acesta se mai afla încă o persoană  de 38 de ani. În urma verificărilor efectuate, asupra persoanei au fost găsite ustensile de pescuit dintre care un cârlig ajutător confecționat artizanal.

            Având în vedere că „pescuitul cu japca, cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare”, constituie infrațiune, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

            Captura a fost eliberată în mediul său natural, iar uneltele găsite au fost ridicate în vederea confiscării.

 

 

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com