Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba deține un important fond de carte de limba franceză

19 martie 2021 19:480 comments

Unul dintre fondurile speciale de carte pe care le deține Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba este Fondul special Zadig, denumit astfel după numele donatorului său. Fondul numără 234 de cărți, toate tipărite în perioada 1800-1940, majoritatea scrise în limba franceză și provenind din diverse domenii, începând de la manuale școlare, cărți de geografie, caligrafie, istorie etc. și până la cărți din literatura franceză sau universală. Valoarea acestui fond de carte nu este dată numai de vechimea volumelor donate ci și de numeroasele însemnări sau autografe care se găsesc pe paginile de gardă. Fondul special Zadig a fost donat Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba în anii ′80 de către familia Zadig cu scopul de a fi pus la dispoziția tuturor iubitorilor de limba și cultura franceză, volumele putând fi consultate la bibliotecă doar în regim de studiu în sala de lectură.

 

Pentru a face cunoscut acest fond de carte valoroasă din punct de vedere al vechimii și conținutului, și totodată pentru a marca în acest fel Ziua Internațională a Francofoniei la Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va posta pe pagina de Facebook, sâmbătă 20 martie 2021, imagini și informații referitoare la Fondul special Zadig și la colecția de carte de limba franceză din secțiile de împrumut pentru copii și adulți. În aceeași dată, tot pe pagina de Facebook a bibliotecii, vor fi aduse la cunoștința publicului, în cadrul rubricii „Memoria culturală a locului în județul Alba” câteva repere referitoare la sărbătorirea Zilei Internaționale a Francofoniei la Alba Iulia. Materialele vor fi însoțite de imagini din activitățile derulate de-a lungul timpului, de către Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

 

Anual, pe data de 20 martie, cele 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), printre care se numără și România, celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1998 pentru a celebra limba și cultura franceză. De-a lungul anilor, Ziua Internațională a Francofoniei a fost sărbătorită și la Alba Iulia, prin evenimente culturale organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația Alba – Manche Împreună/AMI, Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia. În acest an evenimentele vor fi găzduite numai în mediul online.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com