Birou de tip self-service pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
La AJOFM Alba a fost inaugurat, în data de 30 martie, un birou de tip self-service, adresat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Acest spaţiu a fost amenajat în cadrul Proiectului PROSELF “Promovarea serviciilor de tip SELF-service”, contractat de ANOFM în 2009 şi vizează dezvoltarea unui sistem de furnizare de informaţii în regim de autoservire (self-service), cu privire la oportunităţile de orientare, formare, dezvoltare profesională şi integrare socio-profesională pe piaţa muncii, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
„Au fost înfiinţate 47 de centre de tip self-service la nivelul agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din reşedinţele de judeţ, printre care se află şi Alba Iulia, şi din 6 sectoare ale municipiului Bucureşti. Toate cele 47 de centre tip self-service au fost dotate cu mobilier şi echipamente IT – imprimante, LCD-uri, calculatoare, touch screen-uri, care au fost conectate la baza de date naţională SIANOFM, prin utilizarea licenţelor şi a pachetelor software achiziţionate. Prin intermediul centrului de tip self-service ne dorim să furnizăm servicii care să ofere deschidere şi transparenţă totală beneficiarilor AJOFM Alba”, a declarat directorul AJOFM Alba, Corneliu Engi.
Centrele self-service oferă posibilitatea efectuării mai multor aplicaţii, cum ar fi: lProSELF LMV Infochioşc – o aplicaţie informatică ce rulează pe terminale de tip Kiosk (dispozitive cu ecrane tactile, operarea se face prin atingerea ecranului) destinată persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, ce vor putea vizualiza detalii legate de locurile de muncă disponibile, pot căuta un loc de muncă după denumirea meseriei sau Clasificaţia Ocupaţiilor din România (COR), oferindu-se posibilitatea tipăririi unui bon cu informaţiile necesare funcţionarului public, pentru a emite o repartiţie pe acel loc de muncă; lProSelf AE: o aplicaţie informatică ce rulează pe desktop-uri conectate la display-uri de dimensiuni mari, destinată persoanelor fizice şi agenţilor economici, prin care se vor putea obţine informaţii legate de locurile de muncă vacante, cursurile de formare profesională, situaţii statistice privind rata şomajului, angajatori – prezentarea companiilor, cerinţele posturilor, amănunte legislative, acte şi documente necesare în diferite situaţii, diverse anunţuri privind organizarea unor burse a locurilor de muncă sau selecţii de personal pentru angajatori; lProSelf “Declaraţii Infochioşc”; lProSelf eViza: o aplicaţie informatică ce rulează pe terminale de tip Kiosk (dispozitive cu ecrane tactile, operarea se face prin atingerea ecranului), cu ajutorul căreia se poate efectua operaţia de viză lunară, autentificarea persoanei urmând să se facă pe bază de amprentă. Se mai pot vizualiza informaţii cu privire la plăţi anterioare, plăţi rămase şi perioada de şomaj, date despre solicitant, data următoarei vize, adăugarea unor opţiuni în care solicitantul doreşte să se formeze, lista cursurilor disponibile. Solicitantul are posibilitatea de a informa agenţia că s-a încadrat în muncă sau poate adăuga şi modifica datele de contact (buletin de identitate, telefon, e-mail).
Crinela Toader