Cand vinzi ce nu-ti apartine, macar vorbeste frumos!

27 mai 2015 21:090 comments

500 de lei este suma cu care a fost sancţionat un bărbat din satul Dăroaia, comuna Roşia

Montană, care intrase în perimetrul unei societăţi comerciale.

Fapta s-a petrecut marţi, 26 mai a.c., în incinta unei unităţi de preparare minereu situată pe

raza comunei Roşia Montană. În jurul orei 21.00, anunţat fiind de personalul de pază, un echipaj

de jandarmerie l-a depistat într-o hală pe un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în satul

Dăroaia care spus că intrase cu intenţia de a colecta resturi metalice şi a le valorifica ulterior în

interes personal.  Nefiind la prima abatere de acest gen bărbatul a fost sancţionat contravenţional

cu amendă în valoare de 500 de lei.

Personalul de pază a relatat jandarmilor că nu este prima dată când persoane sau grupuri de

persoane încearcă să sară gardul societăţii comerciale pentru a aduna resturi metalice şi lemnoase,

existând şi situaţii în care acestea au devenit agresive, au înjurat şi au ameninţat cu acte de

violenţă. În consecinţă, atenţionăm că, în continuare, zona va fi monitorizată atent de echipajele de

jandarmerie, iar acestea vor acţiona prompt pentru prevenirea şi combaterea faptelor care exced

cadrului legal. Totodată, semnalăm faptul că, potrivit Codului penal, pătrunderea fără drept, în

orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea

profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite constituie infracţiune

(violarea sediului profesional ) şi, în unele cazuri, se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.xmhzkbg

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com