Clopoţelul a sunat luni pentru cei aproape 55.000 elevi din Alba
Luni a sunat clopoţelul pentru începutul unui nou an şcolar pentru cei aproape 55.000 de elevi din judeţul Alba. Noul an şcolar a început deja cu vechile probleme, adică şcoli neautorizate sanitar sau lucrări de modernizare la diferite şcoli oprite din diferite motive. Conform datelor prezentate de autorităţi, aproape 10 la sută din elevii din Alba au început anul şcolar în clădiri neautorizate sanitar. Practic, 5.225 de elevi vor începe cursurile în şcoli fără autorizaţie, adică fără apă curentă şi grupuri sociale. În momentul de faţă, sunt autorizate 306 şcoli, 75 au fost respinse de la autorizare, iar restul de 160 se află în evaluare.
Inspectorul şcolar general, Dorin Sandea, a declarat săptămâna trecută că în şcolile deja autorizate vor învăţa 90,5%, din cei aproximativ 55.000 de elevi din judeţul Alba. Cu toate că este un procent bun, faţă de acum patru ani, când acest procent era de 82%, rămân încă 5.225 de elevi care vor merge la şcoli care nu au apă curentă şi nici toalete.
Problema lipsei autorizaţiei sanitare pentru şcolile din Alba este una veche, ce datează de peste 10 ani şi este puţin probabil să poată fi rezolvată foarte rapid. Prefectul de Alba, Dan Simedru, a declarat că instituţiile cu atribuţii vor face o analiză a situaţiei şi vor purta discuţii atât cu primăriile, cât şi cu conducerea Consiliului Judeţean Alba, pentru rezolvarea acestor probleme. Chiar dacă există multe localităţi care nu au apă curentă, deci nici şcoala din localitate nu poate beneficia de apă, există varianta ca pentru şcoli să fie executate puţuri sau aducţiuni de la izvoarele din zonă. De asemenea, prefectul a prezentat şi varianta foselor septice pentru şcolile din satele şi cătunele izolate, în special din zona Munţilor Apuseni.
Fără prea multe VIP-uri politice la Colegiul Naţional HCC
Sute de elevi au participat la deschiderea unui nou an şcolar la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, cel mai prestigios colegiu. Spre deosebire de alţi ani, la deschiderea noului an şcolar de aici nu s-au mai înghesuit prea multe vip-uri politice din judeţ. Totuşi, la manifestarea de deschidere de la HCC, au participat: Inspectorul Şcolar General al ISJ Alba, Dorin Sandea, administratorul public al judeţului Alba, Sorin Bumb (a cărui fiică se află în clasa a XII-a a acestui liceu), care a transmis mesajul Consiliului Judeţean Alba de început de an şcolar, consilierul local, Cornel Sandu, care este şi profesor de matematică la HCC şi care a rostit un mesaj din partea administraţiei locale din Alba Iulia. Elevii au părut mai interesaţi să-şi povestească aventurile din vacanţă, decât să asculte mesajele sau discursurile oficialităţilor.
Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia are, începând din această toamnă, un nou director adjunct: este vorba de prof. Sorin Schiau, care îl secondează pe prof. Valer Cerbu. Prof. Sorin Schiau a citit şi un mesaj din partea prefectului Dan Simedru, cu ocazia începerii noului an şcolar. Sorin Poparadu
Emoţii pentru cei care au trecut pragul Şcolii Mihai Eminescu
Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, curtea Şcolii Mihai Eminescu din Alba Iulia fremăta sub paşii elevilor veniţi pentru prima dată cu ghiozdanul în spate, să înceapă un nou curs al vieţii. Ieri, la Şcoala Mihai Eminescu din Alba Iulia, a sosit momentul ca elevii, fie ei mici sau mai mari, să se întoarcă la responsabilităţile zilnice şi să răspundă prezent în faţa catalogului. Pregătiţi cu ghiozdanele în spate, cu buchete de flori în mâini, dar şi cu lacrimi în ochi, copiii au trecut pragul Şcolii Mihai Eminescu, curioşi să afle ce le va aduce noul an şcolar.
Curiozitatea a fost cu atât mai mare pentru micuţii din clasa pregătitoare, neobişnuiţi încă cu rigorile învăţatului, dar dornici să îşi cunoască noii colegi şi învăţători. Însoţiţi de părinţi şi bunici, elevii s-au prezentat încă de la primele ore la careu şi au ascultat cu atenţie la discursurile celor care îi vor îndruma în următorii ani. „Începem cursurile astăzi, 17 septembrie şi luăm vacanţa la jumătatea lunii iunie. Între 17 septembrie şi 21 iunie ne desfăşurăm activitatea într-un lăcaş de învăţătură şi cultură care este şcoala. Drumul nostru împreună este drumul cunoaşterii şi al autocunoaşterii. Pe acest drum ne angajăm împreună: elevi şi profesori. În acest an, în şcoala noastră vor învăţa peste 1050 de elevi, repartizaţi în 41 de clase, îndrumaţi de 64 de cadre didactice, toate calificate. În şcoală, dragi elevi, aflaţi lucruri noi, vă lărgiţi orizontul, învăţaţi să descoperiţi lumea din jurul vostru, dar şi să priviţi în voi înşivă, pentru a descoperi ce vreţi de la viaţă. Noi, profesorii, vă suntem alături, călăuză şi prieteni mai mari, la care puteţi apela ori de câte ori aveţi nevoie. Noi dorim să vă sădim în suflete încrederea şi respectul pentru valorile umane fundamentale binele şi răul, speranţa, munca, responsabilitatea. Şcoala în care învăţaţi a devenit un locaş de prestigiu, pentru că de-a lungul timpului şcoala noastră şi-a câştigat un loc de frunte în învăţământul albaiulian. A fi astăzi elev la Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu (aşa se numeşte de astăzi) este o cinste dar, în acelaşi timp, este şi responsabilitatea de a fi la înălţime şi de a duce mai departe renumele câştigat de şcoala noastră. Vă doresc sănătate, mult succes şi împliniri pe drumul cunoaşterii”, a declarat directoarea Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, prof. Rodica Marinescu. Un număr de 247 de boboci au intrat luni, pentru prima dată, pe porţile Şcolii Mihai Eminescu, repartizaţi în 9 clase, din care 3 clase pregătitoare cu 84 de copii şi şase clase întâi cu 163 de elevi. Crinela Toader
La colegiul militar se cere performanţa
Curtea colegiului militar a fost plină luni, 17 septembrie, în prima zi a noului an şcolar: 430 de elevi însoţiţi de profesori, părinţi, rude, cadre militare şi mulţi invitaţi. Cei 120 de boboci ştiu de ce au ales această instituţie: ca exemplu, vă spunem că în 2012 colegiul militar albaiulian a avut o promovabilitate de 100% la bacalaureat şi 96,59% la admiterea în învăţământul militar superior şi postliceal.
Printre invitaţii la festivitate s-au numărat: general de brigadă dr. Dumitru Scarlat, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, colonel Gigi Fulga–şeful Direcţiei Instrucţie şi Doctrină din Statul Major General, colonel dr. Viorel Brat–şeful Secţiei Instrucţie forţe de sprijin din Statul Major al Forţelor Terestre, ÎPS. Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia, prefectul Dan Coriolan Simedru, alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, părinţi şi rude.
Să notăm cuvântul adresat de ÎPS Irineu, pentru toţi cei care se află în pragul cărţilor deschise, cu referire la elevii din primul an, subliniind rolul profesorilor în modelarea caracterelor tinerilor.
Din partea bobocilor militari a vorbit invitaţilor elevul Raul Alexa din Aiud (care a avut media 9,87 la admiterea în colegiul militar).
În cadrul aceluiaşi ceremonial a fost acordată Diploma „Robert Schuman” clasei a XI-a B, pentru clasa cu cea mai mare medie în anul şcolar trecut, respectiv 8,89: mr. Sebastian Sârbu (comandantul de companie), diriginta clasei–prof. Delia Stănilă, elev caporal Andreea Timiş.
Un moment special a fost recompensarea studentei Simona Chişiu, fostă elevă a colegiului militar albaiulian, şefa de promoţie în 2012; ea a primit o diplomă şi o plachetă pentru performanţele obţinute în cei 4 ani de colegiu militar, atât la învăţătură, cât şi în activităţile extracurriculare, precum şi pentru contribuţia la creşterea prestigiului Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”. În 2012, Simona Chişiu a fost pe primul loc la admiterea la Academia Tehnică Militară din Bucureşti.
Să mai notăm faptul că generalul de brigadă dr. Dumitru Scarlat, col. Marcel Domşa şi prof. Forina Trifon i-au felicitat pe căpitan Gabriel Butuza, plt. maj. Emilian Roşca, plt. maj. Arthur Bodea, profesorii diriginţi Simina Dura, Dorina Filipescu, Carmen Roman, Lucian Irimie, pentru performanţele obţinute de către promoţia 2012, a Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, la admiterea în instituţiile militare de învăţământ superior.
Tuturor vă urăm un An Şcolar cât mai bun! Vivat Colegiul Militar! Iulian Brok
Crinela Toader, Iulian Brok, Sorin Poparadu