Comisarul şef Crişan Mircea a fost împuternicit adjunct al şefului IPJ Alba

7 octombrie 2012 14:260 comments

La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul I.P.J. Alba, secretarul de stat, şef al Departamentului ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea, a convocat o întâlnire de lucru cu factorii de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi şefii poliţiilor municipale.
Întâlnirea a avut ca scop analizarea situaţiei operative de la nivelul judeţului Alba, fiind evaluate măsurile dispuse în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, pentru prevenirea criminalităţii, a diminuării accidentelor grave de circulaţie, precum şi acţiunile desfăşurate pentru combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, a fost analizat stadiul implementării noii concepţii a poliţiei rurale, prin care au fost operaţionalizate posturile de poliţie şi suplimentat numărul de poliţişti care acţionează în comune şi sate.
În cadrul discuţiilor au fost abordate şi aspecte referitoare la activităţile din domeniul ordinii şi siguranţei publice ce urmează a fi întreprinse cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare, în contextul sarcinilor stabilite în cadrul Planului General de Măsuri al M.A.I. în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Oficialul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat tuturor factorilor de decizie aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare.
Totodată, comisar şef de poliţie Crişan Mircea – şef al Poliţiei municipiului Alba Iulia, a fost împuternicit de secretarul de stat, şef al Departamentului ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea să îndeplinească funcţia de adjunct al inspectorului şef pe linie de ordine publică.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com