Concursuri de prevenire şi stingere a incendiilor şi protecţie civilă pentru elevii din Alba

28 mai 2012 15:231 comment

În data de 24 mai, în organizarea IŞJ Alba şi a ISU Alba, s-au desfăşurat concursurile cercurilor tehnico-aplicative ale elevilor cu tematică de prevenire şi stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor” şi de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.
La concurs s-au prezentat peste 170 de elevi ai şcolilor generale şi liceelor din Alba, constituiţi în 31 de echipe.
Copiii şi-au dovedit atât cunoştinţele teoretice cât şi abilităţile practice în desfăşurarea unor probe de îndemânare, obţinând rezultatele: Concursul „Prietenii Pompierilor”: a) Echipaje de băieţi sau mixte: locul I – Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” Abrud; locul II – Şcoala cu clasele I-VIII „Vasile Goldiş” Alba Iulia; locul III – Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 Cugir. b) Echipaje de fete: locul I – Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” Abrud; locul II – Şcoala cu clasele I-VIII „Vasile Goldiş” Alba Iulia; locul III- Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 Cugir.
Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”: a) Echipaje ale claselor V-VIII: locul I – Şcoala generală Zlatna; locul II – Şcoala generală cu cls.I-VIII „Lucian Blaga” Ocna Mureş; locul III – Şcoala generală cu cls.I-VIII Avram Iancu. b) Echipaje ale claselor IX-XI: locul I – Colegiul Militar Liceal „Mihai Vitezul” Alba Iulia;locul II – Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş; locul III – Grupul Şcolar „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş.
Strădania elevilor a fost răsplătită cu diplome şi cupe, premii în bani oferite de CJ Alba şi produse lactate sponsorizate de S.C. ALBALACT S.A. Crinela Toader

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com