Consilierii locali au dezbătut 39 de proiecte în aproximativ 5 ore

25 septembrie 2012 19:170 comments

Marţi, la Alba Iulia, aleşii locali din Alba Iulia au avut parte de o şedinţă maraton de consiliu local, poate una din cele mai lungi din ultima perioadă. Începută la ora 13:00, aceasta s-a finalizat în jurul orei 18:00. Aleşii locali au avut în mapa de şedinţă 38 de proiecte, cărora li s-au mai adăugat încă două la începutul şedinţei, iar un punct, respectiv 38, a fost retras de pe ordinea de zi. Între aleşii locali au fost încă de la începutul şedinţei contre, prima dintre ele fiind privitoare la deplasările în străinătate la diferite evenimente ale conducerii primăriei Alba Iulia. Aleşii USL au cerut mai multă transparenţă pentru aceste deplasări, iar în cele din urmă au ajuns la înţelegerea ca la orice deplasare în străinătate să participe doi sau trei consilieri locali, pe rând, pentru a nu mai exista discuţii pe această temă.
Un alt subiect important a fost supraveghearea video a Cetăţii Alba Iulia. Primarul Mircea Hava a justificat necesitatea supravegherii video a Cetăţii, prin numărul mare de furturi şi vandalizări înregistrate în perimetrul acesteia, mai ales că în ultimii ani acolo au fost investite sume de zeci de milioane de euro.
Conform studiului de soluţie, vor fi supravegheate video căile de acces din interiorul Cetăţii Alba Carolina şi pe traseele exterioare, respectiv Şanţurile de Nord, Est, Sud şi Vest. Centrul de monitorizare şi înregistrare a imaginilor transmise va fi amplasat în spaţiul special destinat din sediul Serviciului Poliţiei Locale Alba Iulia sau într-o locaţie situată în interiorul Cetăţii, pentru scăderea timpului de reacţie şi intervenţie.
Consilierii USL au cerut să fie aduse mai multe oferte pentru acest proiect, dar şi să fie supravegheate doar monumentele istorice. În cele din urmă, proiectul a trecut şi astfel, în viitorul apropiat, Cetatea din Alba Iulia ar putea fi supravgheată video de 60 de camere. Valoarea estimată totală a sistemului este de 1.500.000 de lei, la care se adaugă TVA, se arată în studiul de soluţie aprobat de Consiliului Local Alba Iulia, cu 16 voturi pentru, 2 abţineri şi 2 voturi împotrivă.
De amintit că o iniţiativă similară, dar care viza monitorizarea celor mai importante intersecţii din municipiu, a fost iniţiată în legislatura trecută de către consilierii PNL, dar a picat la vot.
Un alt proiect fierbinte a fost aprobarea proiectului de cesiune a contractului încheiat în 2006 cu firma care administrează Cetatea între societate şi CL, către o altă firmă respectiv un SRL.
Deşi iniţial nu apărea pe ordinea de zi, proiectul a fost introdus, marţi, spre a fi supus la vot în şedinţă, la doar câteva zile de când s-a relatat că firma care administrează Cetatea este pregătită să acţioneze în instanţă Consiliul în cazul în care nu se vor pronunţa în timp util asupra cererii lor de cesiune a contractului.
Înainte de a aproba cesiunea, edilii locali au vrut să se asigure de implicaţiile acesteia şi respectiv, dacă primăria va mai rămâne sau nu proprietar al terenurilor respective în urma acestei mişcări. Nelămuririle consilierilor vizau şi legalitatea acestei cesiuni, respectiv trecerea respectivelor terenuri din administrarea Grup Corint SA în administrarea Corint SRL. Singurul care s-a arătat calm a fost primarul Mircea Hava, care a arătat că „nu este un contract de mere şi pere. În momentul în care societatea nu ne plăteşte, le confiscăm tot ce este acolo. Eu am discutat cu o droaie de avocaţi şi, cum nu şi-au plătit dările către noi, cele prevăzute în contract, confiscăm tot.”
După ce au ridicat întrebări fără un răspuns concret, consilierii au ajuns la comun acord că cesiunea este legală şi au aprobat proiectul cu 13 voturi pentru şi 7 abţineri (consilierii PNL plus consilierul PP-DD, Dorin Pocol şi unul al PDL, Marius Costinaş).
Motivele pentru care SC “Grup Corint” SA a cerut cesionarea contractului de asociere, încheiat în anul 2006 cu CL Alba Iulia, către o altă firmă, “Corint” SRL, sunt: “Societatea Comercială Grup Corint SA împreună cu grupul de societăţi acţionare îşi propune să restructureze activităţile comerciale pe societăţi cu obiecte distincte de activitate, cum ar fi, spre exemplu: societatea comercială Grup Corint SA doar pentru construcţii şi lucrări de restaurare, iar societatea comercială Corint SRL, pentru turism şi servicii aferente. Cesiunea Contractului de asociere către societatea comercială Corint SRL, societate aflată în cadrul grupului nostru, va facilita un exerciţiu financiar explicit al fiecărui an calendaristic, care să regularizeze,după aprobarea bilanţului contabil, obligaţiile clare faţă de partener, respectiv Consiliul Local”.
Alte două subiecte importante dezbătute, dar cu care vom reveni în ediţiile următoare, au fost modernizarea zonei centrale a municipiului Alba Iulia şi semaforizarea a două intersecţii din oraş: intersecţia Bulevardului Transilvaniei cu Bulevardul Revoluţiei şi intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu, Livezii şi Orizontului.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com