Coruri religioase i-au încântat pe albaiulieni la festivalul de pricesne

29 mai 2012 15:280 comments

La sfârşitul săptămânii trecute, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului de Pricesne, intitulat „Cântaţi lui Dumnezeu cu Bucurie”.
Îmbrăcaţi în portul străvechi românesc, sâmbătă seara, au concertat în Catedrala Reîntregirii:Corul Bisericii Ortodoxe „Naşterea Domnului” din Galda de Jos (condus de pr. Benone Scrob), Grupul vocal feminin „Doruri tărtărene” din Tărtăria (condus de pr. Gheorghe Marin), Grupul vocal al Bisericii Ortodoxe din Biia (condus de Olimpia Frăcea), Grupul folcloric mixt „Dor de pe Târnavă” din Cetatea de Baltă (condus de Pompilia Goga) şi Grupul vocal bărbătesc „Sâncelenii” din Sâncel (condus de Gheorghe Laţiu), toate aceste grupuri fiind foarte apreciate de cei prezenţi.
A doua seară de festival a fost rezervată copiilor, programul de pricesne fiind asigurat de aproximativ 150 de elevi din cadrul celor şase cercuri de religie ale judeţului Alba: Alba Iulia, Sebeş, Cugir, Aiud, Câmpeni şi Blaj. Aceştia au fost însoţiţi de dascălii lor, iar credincioşii prezenţi în număr foarte mare au rămas impresionaţi de frumuseţea costumelor lor şi, în special, de cântecele religioase interepretate.
În încheierea festivalului, părintele Florin Croitoru, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, a mulţumit grupurilor participante în festival pentru atmosfera creată şi pentru reuşita acestui eveniment, exprimându-şi dorinţa ca festivalul „Cântaţi lui Dumnezeu cu Bucurie” să se desfăşoare în fiecare an de acum încolo.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba (ATMA), Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Asociaţia Doxologia. Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com