DA-MI BANII, CA TE TAI!
Ameninţat de un cunoscut că va fi bătut şi tăiat cu cuţitul, un bărbat din Câmpeni a apelat la
ajutorul jandarmilor. Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă, l-a identificat pe agresor şi a
întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală.
Fapta s-a petrecut luni, 10 martie a.c, într-un local din oraşul Câmpeni. În jurul orei 18.00
un cetăţean s-a prezentat la sediul Jandarmeriei Câmpeni şi a relatat că, pe fondul unei discuţii
contradictorii legate, se pare, de neonorarea unei datorii financiare, un cunoscut l-a ameninţat că-
l va bate şi-l va tăia cu un cuţit pe care-l avea asupra sa. În scurt timp agresorul a fost depistat şi, cu
ocazia controlului corporal preventiv, asupra sa a fost găsit cuţitul. Acesta şi-a motivat gestul prin
aceea că a dorit ca prietenul său “ să înţeleagă odată că vorbeşte serios atunci când îi cere să-i dea
banii înapoi ” .
Făptuitorul a fost identificat ca fiind Virgil B. ( 37 de ani ), domiciliat în Câmpeni şi, existând
suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de ameninţare şi port
sau folosire fără drept de obiecte periculoase, pe numele lui a fost întocmit un proces verbal despre
împrejurările constatate. Actul de sesizare a fost înaintat Poliţiei Oraşului Câmpeni.