De la începutul anului peste 9900 de turişti au fost cazaţi în unităţile turistice din Alba

23 aprilie 2013 08:470 comments

pensiune 358

În perioada 1.01-28.02.2013 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat ) au fost cazaţi 9925 turişti, majoritatea în hoteluri (41,7%), urmate de pensiuni agroturistice (25,2% din total), înregistrându-se o creştere cu 12,2% faţă de perioada 1.01-29.02.2012. Numărul de nnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în primele 2 luni din 2013 a fost de 20649, mai multe cu 3,3% faţă perioada corespunzătoare din 2012. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 2,1 zile (2,3 zile în aceeaşi perioadă din 2012).
În luna februarie 2013 s-au înregistrat 5188 turişti, cu 729 (16,3%) mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2012. Numărul de înnoptări înregistrate în luna februarie 2013 a fost de 10122 în creştere cu 109 (+1,1%) faţă de luna corespunzătoare din 2012. Durata medie a sejurului în februarie 2013 a fost de 2,0 zile, faţă de 2,2 zile cea înregistrată în februarie 2012.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna februarie 2013 a fost de 12,6% (faţă de 15,1% în februarie 2013), pe ţară înregistrându-se un indice de 17,5% (faţă de 15,7% în luna februarie 2012).

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com