Din anul 2013, micuţii din Sebeş şi din împrejurimi care au nevoie de tratament vor beneficia de un ecograf

22 ianuarie 2013 17:590 comments

În urma desfăşurării în data de 30.11.2012 a Ediţiei 2012 a Balului de Caritate „Deschide-ţi inima!”, organizat în colaborare şi cu sprijinul Operei Braşov, Fundaţia Kronospan donează 82.448 lei Spitalului Municipal Sebeş, Secţia Pediatrie pentru achiziţionarea unui ecograf performant. Prin achiziţionarea aparatului, copiilor bolnavi li se va oferi o şansă în plus. Vor putea fi diagnosticaţi mai rapid, în acelaşi loc unde sunt trataţi, nu vor mai primi doar o trimitere la un alt spital, nu vor mai fi purtaţi pe drumuri, nu se va mai irosi timp preţios.

Spitalul Municipal Sebeş a fost inaugurat în 16 noiembrie 1912. La înfiinţare a avut 60 paturi, profil medical şi chirurgical. Secţia de Pediatrie s-a înfiinţat în anul 1951 cu 20 paturi, ajungând în anii “80 la un maxim de 50 de paturi. În prezent Secţia Pediatrie are 27 de paturi, dintre care 17 paturi – Pediatrie şi 10 paturi – Compartimentul Neonatologie. Anual, numărul de internari în Pediatrie, oscilează între 1000 – 1200 iar numărul de consultaţii în Ambulatoriul de Specialitate Pediatrie este de aproximativ 7000. În Compartimentul de Neonatologie sunt supravegheaţi anual 500 – 600 de nou-născuţi în Maternitatea Sebeş.

La Balul de caritate „Deschide-ţi inima!” au participat peste 200 de persoane, atât reprezentanţi ai mediului de afaceri, cât şi reprezentanţi ai mediului politic, social şi cultural la nivel local şi naţional. Întreaga comunitate din Sebeş a răspuns favorabil apelului nostru şi, pentru a ajuta la atingerea obiectivelor evenimentului, importante companii au sprijinit Fundaţia Kronospan prin încheierea de contracte de sponsorizare în folosul beneficiarilor. Pentru Spitalul Municipal Sebeş, Secţia Pediatrie, au avut contribuţii importante: Holzindustrie Schwieghofer, Limorom, EEE S.A., Trans Iviniş, Lincoln Plus, Coma Construct, Ando Impex, PricewaterhouseCoopers, Alipq Romenergie, Arabesque, Schaeffler Romania.

În cadrul evenimentului a fost organizată şi o licitaţie cu obiecte de artă, în cadrul căreia invitaţii au putut achiziţiona diverse lucrări donate de artişti consacraţi. Şi în acest an iniţiativa Fundaţiei Kronospan a fost susţinută de Asociaţia Depoul de Artă Urbană şi Galeriile de Artă Transilvania. Participanţii au putut achiziţiona şi volumul “Lumea Regelui”, editat de Alteţa Sa Regală Radu de România, volum ce poartă autograful original al Majestăţii Sale, regele Mihai I.

Oana Bodea, Director Fundaţia Kronospan: „Le mulţumim din suflet tuturor celor care au înţeles importanţa demersului nostru. Mulţumiri speciale artiştilor Operei Braşov, care au participat în mod benevol la eveniment, mediului de afaceri pentru prezenţă şi implicare, dar şi mass mediei care a susţinut proiectul”.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com