Din dorinţa de a obţine însemnate sume de bani, alte două persoane din judeţul Alba au căzut victime unor infractori de înşelăciuni comise prin metoda premiului oferit de o companie de telefonie.

24 ianuarie 2014 12:091 comment

metoda_85892700

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor şi le recomandă cetăţenilor să fie precauţi şi să nu dea curs cererilor unor asemenea escroci .

In data de 23.01.2014, Poliţia oraşului Ocna Mureş a fost sesizată de un cetăţean în vârstă de 67 de ani, cu privire la faptul că în data de 22.01.2014, a fost contactat pe telefonul fix, de către o persoană care s-a recomandat ca fiind reprezentatul societăţii de telefonie şi care l-a anunţat că este câștigătorul unui premiu aniversar în valoare de  9.000 de euro, condiţionând intrarea în posesia premiului de depunerea într-un cont a sumei de 8.200 de lei.

Bărbatul a depus suma de bani în contul indicat iar ulterior şi-a dat seama că a fost înşelat şi a anunţat poliţia.

          În acelaşi mod a fost înşelată, în data de 21.01.2014, o femeie în vârstă de 61 de ani, din Baia de Arieş, care a fost păgubită de suma de 8.000 de lei.

În ambele cazuri, poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării şi

tragerii la răspundere penală a autorilor.

 

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de înşelăciune, recomandăm tuturor cetăţenilor să fie sceptici atunci când sunt anunţaţi din senin, prin telefon, că au câştigat bunuri şi sume importante de bani.

– Manifestaţi prudenţă atunci când un străin vă cere să-i daţi telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) şi cu atât mai mult când vă cere să plătiţi diverse favoruri pentru a intra în posesia aşa – zisului premiu.

– Adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau verificaţi amănunţit datele la firmele unde se presupune ca sunteţi câştigător înainte de a spori contul escrocilor cu sume importante de bani.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com