Dirzu-sprijin neconditionat pentru Viorica!
PSD Alba a decis, joi, să o susţină pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al partidului la Congresul extrordinar din 29 iunie, decizia organizaţiei judeţene fiind luată cu unanimitate de voturi.
Potrivit unui comunicat al PSD Alba, organizaţia a hotărât, joi, susţinerea premierului Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat la Congresul din 29 iunie, decizia organizaţiei judeţene fiind luată cu unanimitate de voturi.
„Echipa PSD Alba a votat pentru stabilitate şi o guvernare performantă. Toţi colegii din Alba ne dorim ca Partidul Social Democrat să redevină principala opţiune politică a românilor, iar pentru acest lucru este nevoie de foarte multă muncă şi implicare. Suntem convinşi că doamna prim-ministru, Viorica Dăncilă, poate da acel plus de echilibru de care avem nevoie în acest moment”, a declarat deputatul Ioan Dîrzu, preşedintele organizaţiei PSD Alba.
Social-democraţii se vor reuni în Congres pe 29 iunie, pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi a secretarului general.