Doborât de necazuri şi băut un tânăr din Sebeş şi-a pus capăt zilelor
La data de 22.06.2013, ora 19.05 ; Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că de la etajul 4 al unu bloc situat pe strada Mihail Kogalniceanu din Sebeş, a căzut o persoană.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului l-a identificat pe L.A., de 35 de ani, din municipiul Sebeş, acesta fiind transportat la spitalul din Sebeş cu multiple leziuni, ulterior fiind transferat la spitalul din Alba Iulia unde, la scurt timp a decedat.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu tatal său, pe fondul consumului de alcool şi a unei depresii de moment datorată nevoilor materiale şi sănătăţii precare, s-a aruncat de pe balconul apartamentului. Poliţiştii au mai stabilit că în cursul aceleiaşi zile, bărbatul a mai intenţionat să se arunce de la etaj însă a fost oprit de tatăl său.
Cercetările sunt continuate.