DOUA “DERAPAJE” RUTIERE
La data de 14.07.2015, orele 20,36, o patrulă de siguranţă publică din cadrul
Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, a oprit, pentru control, un autoturism ce era condus pe
raza localităţii Lopadea Nouă, de G.F., de 42 de ani, din aceeaşi localitate.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de
0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul
Municipal Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii
alcoolemiei.
Faţă de G.F. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de
conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 14.07.2015, în jurul orelor 19.30, poliţiştii Postului de Poliţie
Horea, în timp ce desfășurau activităţi de control al traficului rutier pe D.C. 119, pe
raza comunei Horea, l-au depistat pe un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comună, în
timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio
categorie de autovehicule.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii
infracțiunii de conducere fără permis.