E BINE, DOMNILOR GUVERNANTI? RMGC concediază 400 de angajaţi. Gabriel Resources aşteaptă un „angajament” din partea României !
Fara sa le pese catusi de putin de impactul social al masurilor pe care le iau cei aflati acum la putere sfideaza legile economiei si continua sa bata campii.Dar economia nu poate fi pacalita si se razbuna! Preşedintele Sindicatului Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că aproximativ 400 din cei 500 de angajaţi ai companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation, care din 1 martie se află în şomaj tehnic, vor fi disponibilizaţi, începând de luna viitoare şi până la mijlocul lunii mai. Albu a spus că sindicatul, care reprezintă angajaţii companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation, se află, în prezent, în consultări cu patronatul pentru găsirea unei soluţii de acordare a unor plăţi compensatorii, astfel încât impactul social să fie cât mai mic. “În urma primirii intenţiei de disponibilizare colectivă, sindicatul se află în consultări cu patronatul şi considerăm că va trebui să găsim o soluţie de comun acord pentru ca impactul social să fie diminuat asupra salariaţilor care sunt supuşi procesului de disponibilizare. Asta ar însemna ca patronatul să plătească un anumit cuantum în bani, adică nişte plăţi compensatorii. Noi ne-am gândit la un anumit număr de plăţi compensatorii şi acum aşteptăm să vină patronatul cu o ofertă şi cu siguranţă vom cădea de comun acord la un anumit număr de plăţi compensatorii, astfel încât impactul social să fie diminuat”, a spus Albu. Întrebat dacă disponibilizările de la RMGC vor avea impact social în zonă, Cristian Albu a răspuns că în urma acestei măsuri “viaţa de zi cu zi va fi mai grea în zonă”. “Cu siguranţă că toate cele 500 de locuri create de compania minieră în zonă au creat un confort, iar odată cu diminuarea acestor locuri de muncă confortul acesta va dispărea şi oamenii vor resimţi direct. Lipsa unui salariu duce până la urmă la un trai mai prost, iar viaţa de zi cu zi va fi mai grea în zonă”, a spus Albu.Elimpede ca va fi din ce in ce mai greu pentru locuitorii din zona.elimpede ca statul a ajuns sa-si alunge copiii de-acasa.