Electrocutat pe santierul din Alba unde lucra

6 septembrie 2019 17:270 comments

Un tânăr în vârstă de 21 de ani rănit grav vineri dimineaţă, 6 septembrie 2019, după ce s-a electrocutat în timp ce lucra pe şantierul unui bloc din Alba Iulia va fi transportat la un spital din Bruxelles, Belgia. Ştiri pe aceeaşi temă Dosarul unor foşti şefi de primărie trimişi în judecată pentru delapid… Muncitorul este intubat şi ventilat mecanic şi a suferit arsuri pe 65% din suprafaţa corpului. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, pacientul a fost aduss la UPU Alba Iulia, a fost intubat şi ventilat mecanic şi pregătit pentru transfer la Spitalul Militar de la Bruxelles. ”Acesta prezintă arsura prin arc electric, pe 65 la sută din suprafaţa corpului, de gradele doi şi trei, în zona fetei, gatului, toracelui, abdomenului şi membrelor superioare şi inferioare”, au precizat reprezentanţii spitalului, potrivit alba24.ro.

Tânărul va fi transportat la Cluj şi de acolo va fi preluat cu avionul pentru transferul la spitalul din Belgia. Victima lucra cu forme legale pe şantierul construcţiei unui bloc din zona Schit în Alba Iulia. Miercuri dimineaţa, ar fi încercat să întindă un cablu electric, de la nivelul al treilea al blocului în construcţie, la o baracă aflată în faţa clădirii. În acel moment cablul ar fi atins liniile de înaltă tensiune 110 kV, aflate la distanţă mică de clădire. Blocul este construit la doar 12,8 metri de liniile de mare tensiune şi a primit aviz de la Electrica şi autorizaţie de construcţie de la Primăria Alba Iulia. Cazul a ajuns şi în atenţia ITM Alba, respectiv a Poliţiei municipiului Alba Iulia. ”Din primele informaţii, victima, care lucra la etajul 3 al construcţiei a încercat să alimenteze o rolă de alimentare cu tensiune. Modalitatea era să arunce de la acel loc cablul. Se pare că acel cablu alimentat a intrat în raza liniei de 110 din apropiere. A fost electrocutat, s-a format un arc electric, liniile fiind de 110, câmpul electric este destul de mare”, a spus Vasile Suciu, şef serviciu Control SSM, ITM Alba.

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com