Elevii Colegiului Economic D.P. Martian, locul 3 la Oradea

23 mai 2017 12:527 comments

Sâmbătă, 20 mai, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Municipiul Oradea a găzduit etapa regională a concursului cu tematică preventivă „Şcoala fără violenţă”, adresat elevilor de liceu, organizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, cu cei ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” şi cu Corpul Naţional al Poliţiştilor.

Competiţia este înscrisă în Calendarul activităţilor educative interjudeţene şi regionale al Ministerului Educaţiei Naţionale.

În concursul regional au fost implicaţi peste 100 de copii şi cadre didactice din şase judeţe – Bihor, Alba, Maramureş, Cluj, Arad şi Satu Mare. Concurenţii au avut de parcurs patru probe, respectiv un moment artistic, realizarea unui eseu cu teme din domeniul prevenirii criminalităţii, o probă de dezbatere şi o probă de teorie cu întrebări din domeniul juridic.

Constituiți în echipe de maxim cinci membri, elevii au avut posibilitatea să abordeze într-un mod original recomandările poliţiştilor, prin combinarea educaţiei cu arta teatrală, pentru a transmite un mesaj de impact vis-a-vis de prevenirea manifestărilor violente. Prin intermediul acestui concurs, elevii au putut aborda problematici specifice propriei generaţii, devenind astfel mai conştienţi şi mai responsabili, atât faţă de propria conduită, cât şi la comportamentul colegilor sau prietenilor lor, fiind capabili să discearnă şi, astfel, să evite anumite riscuri, spun reprezentanţii IPJ Bihor.

Clasamentul concursului:
Locul I: Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea
Locul II: Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea
Locul III: Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia

Locul IV: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare
Locul V: Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Arad
Locul VI: Liceul Teoretic nr.1 Dobreşti
Locul VII: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea
Locul VIII: Colegiul Naţional „George Bariţiu” Cluj-Napoca
Locul IX: Liceul Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare.

De asemenea, au fost acordate și trei premii speciale, pentru cele mai bune eseuri.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com