Eliberat recent din închisoare, arestat în lipsă pentru furt

27 iunie 2012 14:230 comments

Un tânăr din Alba Iulia, recent eliberat din arest, a tâlhărit marţi, 26 iunie, un bărbat din Cluj-Napoca, căruia i-a furat din buzunarul de la haină portmoneul cu actele şi suma de 200 de lei.
După ce a scăpat teafăr, clujeanul a sesizat Poliţia municipiului Alba Iulia. La scurt timp, poliţiştii au reuşit să identifice în lipsă identitatea tâlharului, în persoana lui Florin Marius Buha, de 21 de ani, din Alba Iulia, care în prezent se sustrage cercetărilor.
Poliţiştii au stabilit în urma investigaţiilor că în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.00 dimineaţa, clujeanul a consumat băuturi alcoolice într-un bar din apropierea gării din Alba Iulia, iar după ce a părăsit localul, a fost urmărit de către Marius Buha, care fusese şi el “la băut” în acelaşi local.
Pe baza probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au propus parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă în lipsă a suspectului. Unitatea de parchet a promovat propunerea instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care a emis pe numele învinuitului mandat de arestare preventivă în lipsă, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com