EURES: 200 de locuri de munca sezoniera in Spania

15 martie 2017 14:120 comments


Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Serviciul de Ocupare EURES Romania anunţă existenţa a 200 locuri de muncă vacante pentru muncă sezonieră, ambalat fructe și verdețuri în regiunea spaniolă Lérida.

Doritorii trebuie să fie persoane apte pentru muncă (se acceptă și cupluri), cu/fără experiență la ambalat fructe și verdețuri, cunoștințe de limbă română și/sau spaniolă.

Durata contractului de muncă este de 4 luni, data începerii contractului este 1 iunie 2017. Timpul de lucru este de 8 ore pe zi, în 2 schimburi: dimineața 6.00 – 14.00 și după masa 15.00 – 23.00 .

Salariul oferit de spanioli este de 900-1.200 euro/lună.

Cazarea (oferită de angajator) costă 5 euro/zi (se plătesc doar zilele lucrătoare). Transportul și masa nu sunt incluse.

Persoanele interesate trebuie să depună un dosar cu următoarele documente: copie CI, adeverință medicală „apt pentru muncă”, copie act studii, CV la compartimentul EURES (consilier EURES – Simona Iosep) din cadrul AJOFM Alba, Alba Iulia, str. Nicolae Titulescu, nr. 10B, tel. 0742.281.887.

Locația și data selecției vor fi comunicate la o dată ulterioară, anunţă compartimentul Comunicare și Secretariatul Consiliului Consultativ EURES.

 

Foto: REUTERS

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com