EUROPE DIRECT REGIUNEA CENTRU ÎȘI CONTINUĂ ACTIVITĂȚILE DE INFORMARE EUROPEANĂ
În luna decembrie, cetățenii din Alba Iulia au fost invitați să viziteze Centrul Europe Direct Regiunea Centru care, din acest sfârșit de an, pune la dispoziția publicului și un info-chioșc cu acces la internet, pe care poate fi accesată și noua platformă web a Centrului. În acest cadru, echipa Europe Direct Regiunea Centru a anunțat că au primit și rezultatele evaluării cererii de finanțare pentru anul 2022, confirmă continuarea activităților de informare și în 2022, primind sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
”Dorim să le transmitem cetățenilor că am fost și vom continua să fim aici pentru a le aduce informații despre Uniunea Europeană, despre beneficii, drepturi și obligații civice, despre oportunități de finanțare și programe de dezvoltare, prin activități care să îi implice și motiveze, puse la îndemâna tuturor. Nu trebuie să uităm că mare parte din beneficiile pe care le avem sunt datorate Uniunii Europene, că orice investiție serioasă, fiecare creștere a calității vieții sau mărire salarială, chiar dacă nu răspunde mereu așteptărilor, vin în urma utilizării fondurilor europene, investite în agricultură, în autostrăzi, căi ferate, în firme private, în soluții pentru mediu și energie, în școli, sănătate, universități. Uniunea Europeană a sprijinit direct statele membre și cetățenii săi, inclusiv România, în mai multe moduri. Coordonarea la nivelul UE face ca statele membre să se poată sprijini reciproc, cu echipamente medicale sau de protecție. Negocierea unui singur tip de document pentru călătorii între țări a simplificat călătoriile și relațiile de afaceri, chiar și în perioada pandemiei. Nu în ultimul rând, sunt mai multe instrumente de finanțare a investițiilor și de acoperire a daunelor economice provocate de COVID sau prin care suntem sprijiniți să susținem dezvoltarea. Vorbim atât de PNRR din care tocmai au fost virați 1.8 miliarde de euro spre România, dar și miliardele de euro investite în România din 2007încoace, prin Programul Operațional Regional, la care se adaugă fondurile pentru resurse umane, autostrăzi, canalizări, mediu sau pentru agricultură” a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.
Începând cu anul 2022, info-chioșcul amplasat la sediul ADR Centru din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12, va oferi cetățenilor interesați acces la o bibliotecă virtuală de informații, la știri și inițiativele europene, la resurse de informare pentru drepturi și date de contact ale rețelelor UE. Astfel, cetățenii vor putea să adreseze întrebări sau să afle informații concrete atât prin Centrul fizic Europe Direct, cât și prin cel virtual disponibil pe adresa www.europedirect-adrcentru.ro.
În același timp, pentru anul 2022 echipa Europe Direct Regiunea Centru propune cetățenilor din Regiunea Centru, din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – o serie de evenimente fizice și online, prin care va implica în continuare tineri și adulți în acțiuni dedicate protecției mediului, susținerii civice și dezvoltării mediului economico-social al regiunii. Anul 2022 se va axa pe promovarea Next Generation EU, program european care este mai mult decât un plan de redresare – este o șansă unică pentru România de a ieși mai puternică din pandemie, de a ne transforma economia țării și de a reconstrui Europa în așa fel încât să ne aducă beneficii tuturor. Pentru informarea și implicarea cetățenilor, pentru o regiune mai sănătoasă, atât individual, cât și ca societate, vom continua nu numai cu Crosul Europei, dar și cu evenimente de promovare a impactului fondurilor alocate prin proiecte în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.
În anul 2022 se vor intensifica activitățile derulate prin Rețeaua de Multiplicatori de Informații din Regiunea Centru, precum și schimbul de informații europene. La finalul anului vom sumariza și cele mai bune activități în rețea și, alături de mass-media, vom organiza a doua ediție a Forumului Comunicatorilor din Regiunea Centru, un eveniment pe parcursul căruia vom vizita proiecte europene, vom face schimb de bune practici și vom discuta despre noi propuneri de îmbunătățire a informațiilor publicate. Pe parcursul anului 2022, echipa EUROPE DIRECT Regiunea Centru va monitoriza presa locală și canalele care abordează tematici europene de pe platformele de comunicare socială, pentru a identifica dezbaterile locale bazate pe dezinformarea cu privire la UE. Pornind de la culegerea opiniilor cetățenilor referitoare la politicile sau proiectele UE din județ, informațiile europene pe care le consideră necesare, ce știu sau ce ar dori să știe despre UE, echipa va propune apoi, în colaborare cu mass-media, articole cu informații corecte referitoare la UE, traduse și în limba maghiară.
Pentru mobilizarea tinerilor, se vor promova materialele educaționale europene și se va propune școlilor din fiecare județ, participarea la un ”treasure hunting” pe tema informațiilor europene și a materialelor de informare. În cazul în care activitatea nu se poate desfășura fizic se va propune o activitate online prin care se va derula un ”treasure hunting” între școlile din regiune. De asemenea, EUROPE DIRECT Regiunea Centru va continua colaborarea cu ISJ-urile din cele șase județe din Regiune și va implica toate cadrele didactice în organizarea unei suite de dezbateri pentru liceeni, online sau face-to-face, cu posibilitatea ca echipele mai bune din Regiune să obțină seturi de materiale promoționale sau vouchere electronice.
În același timp, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru schimbul de informații și pentru închegarea platformei de rețele în Regiunea Centru, alături de EUROPE DIRECT Râșnov și Harghita, cele trei centre din Regiunea Centru, vor avea o întâlnire de lucru comună la care vom invita reprezentanții rețelelor de informare ale UE identificate în regiune (EEN, Eurodesk, European Network for Rural Development (ENRD), Birourile Erasmus+ din universitățile Regiunii Centru echipa BLPE și alte reprezentanțe identificate pe parcurs) sau parteneri externi, pentru a explora puncte comune de cooperare și pașii pentru realizarea și promovarea unei platforme regionale de rețele ale Uniunii Europene.
Sunteți invitați să vă implicați sau să colaborați în aceste acțiuni sau, dacă doriți să aveți Centrul Europe Direct Regiunea Centru ca partener in acțiunii proprii, puteți contacta echipa pe e-mail: europedirect@adrcentru.ro sau telefonic la 0358 403 122.