Expoziţie despre Reuniunile de Femei din judeţul Alba
Joi, 28 iunie 2012, ora 10.00, Serviciul Alba al Arhivelor Naţionale va găzdui vernisajul expoziţiei „Opera socială a Reuniunilor de femei”. Expoziţia poate fi văzută în perioada 28 iunie-28 iulie 2012.
Evenimentul este organizat de Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.
În expoziţie vor putea fi văzute originale şi copii ale proceselor-verbale, statutelor şi documentelor justificative ale Reuniunilor de femei ce au activat pe teritoriul judeţului Alba la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. (I.B.)