FAPTUL DIVERS

15 iulie 2021 08:080 comments

FRANCEZII SPUN “NON” VACCINARII FORTATE!

Peste 19.000 de oameni au protestat miercuri în toată Franța față de hotărârea președintelui Emmanuel Macron de a introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID a angajaților din sistemul sanitar, precum și restricţii împotriva celor care nu au un certificat verde care să ateste imunizarea sau un test negativ, relatează Afp, citată de Agerpres. Atentie, Revolutia Franceza a inceput de la mult mai putin!

CINE N-ARE MASINA PE BENZINA, NICI N-O SA MAI AIBA VREODATA!

Uniunea Europeană a propus miercuri, 14 iulie, un set de măsuri ca parte a unui pachet de luptă împotriva schimbărilor climatice, iar acestea vor face imposibilă comercializarea de autoturisme noi cu motoare cu combustie din anul 2035, scrie Reuters. Tarile exportatoare de petrol nu privesc aceasta masura cu ochi buni!

BOLNAVI SI DUPA INSANATOSIRE!

Un studiu realizat de cercetători elveţieni arată că COVID-19 este o boală ce poate fi persistentă şi genera simptome de lungă durată, întrucât un sfert dintre bolnavii adulţi care au depăşit boala au prezentat simptome chiar şi după şase luni, relatează EFE, citată de Agerpres. Medicii spun ca e mai bine sa nu ne imbolnavim!

LIVIU DRAGNEA ARE AZI EMOTII!

Tribunalul Giurgiu dezbate joi cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.Pierdere de timp! Daca se apuca sa sape un tunel, pana acum era liber de o groaza de timp si nu mai dadea nici bani pe avocat!

LA FIECARE PATRU ORE NE PLEACA UN MEDIC!

2.173 de medici români, medici stomatologi și farmaciști au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei, eliberarea de certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afara țării), arată datele obținute de HotNews.ro de la Ministerul Sănătății. 2.173 de medici într-un an înseamnă o medie de 5,95 de medici pe zi – aproape un medic la fiecare 4 ore.Nu ne ramane decat sa plecam si noi dupa ei!

DACA PRIMARII NU-S GOLANI/FLORIN CITU LE DA BANI!

Premierul Florin Cîțu susține că nu negociază cu primarii PNL sprijinul acestora pentru funcția de președinte al partidului, folosindu-se de viitoarea rectificare bugetară. Aceste acuzații au fost lansate de către reprezentanții PSD. “O acuzaţie fără sens şi pe care o resping imediat şi fără niciun fel de dubiu. Dacă vă aduceţi aminte, la Vaslui, i-am invitat pe primarii de la PSD să vină să discutăm. Acum două zile am fost la Asociaţia Municipiilor din România”, a spus Cîțu. Reamintim că primarii fac coadă la Guvern, fiind chemați de premier.Cum spunea o baba, jurnalista la Radio Sant:Minte frumos, maica!

MICUL BOC SE CREDE SPIRITUAL

Primarul Clujului, Emil Boc l-a ironizat, marți, pe președintele PNL, Ludovic Orban avertizându-l că festivalul democrației din PNL, riscă să se transforme în „bâlciul democrației”. Boc face referire la o declarație a lui Orban prin care acesta saluta intrarea în cursa pentru șefia partidului a lui Florin Cîțu. Emil Boc și-a anunțat public susținerea la congres pentru Florin Cîțu.Bai, acestia, din vechea garda PNL, voi chiar n-ati inteles ca restaurarea PDL-ului merge inainte?

NASUI TAIE IN CARNE VIE! DA AFARA 39% DIN STABII MINISTERULUI

Funcţiile de conducere din Ministerul Economiei vor fi reduse cu 39%, iar cele de execuţie cu 30%, a anunţat miercuri ministrul de resort, Claudiu Năsui, potrivit Agerpres. Năsui a mai precizat că acesta va fi unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituţiilor statului din ultimii zeci de ani.De ce 39%? Ei, 40% ar fi fost exagerat de mult!

COZILE LA VACCINARE AU RAMAS DOAR IN MINTEA LUI CITU!

Șapte din zece români eligibili pentru vaccinare nu au făcut-o până acum. În ciuda unui start bun, România este la coada clasamentului în UE. Țintele de vaccinare au fost lăsate deoparte, iar campania de vaccinare relansată de Guvernul Cîțu pare că nu a atins publicul țintă, dacă ne uităm la procentele de vaccinare. În total, la data de 13 iulie, la șapte luni de lansarea campaniei, aproape 12,1 milioane de români din cei 16,9 milioane eligibili nu se vaccinaseră.Citu nu dispera.Mai cumpara niste vaccinuri ca sa avem ce arunca!

BARNA AR VREA VACCINARE OBLIGATORIE!

Vicepremierul Dan Barna a declarat, marţi seara, că susţine orice măsură, oricât de fermă, care ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID-19 în România, menţionând că în prezent nu există posibilitatea vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus.Barna deja viseaza la lagare in care sa fie deportati cei care refuza vaccinarea!

NASUL SOMAT SA DEA BANII INAPOI CALATORILOR?

Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la un tren cu două vagoane care circula între Brad şi Arad. În tren, erau opt persoane care au reușit să coboare fără să fie răniți, scrie Mediafax.Suntem siguri ca i-au cerut “nasului” banii pe calatorie inapoi!

INTR-UN STAT MUNCITORESC/ PRETURILE SCAD SI CRESC!

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că, într-o economie, prețurile sunt determinate de piață iar evoluția lor e determinată de cerere și ofertă. “Şi îmi place că vorbim doar atunci când preţurile mai cresc puţin, dar nu vorbim de ele când scad”, a spus Cîțu. Totodată, premierul spune că dacă va fi modificată, ţinta de deficit asumată pentru acest an va fi corectată ”în jos”.Cand naiba au scazut preturile, ca ar fi vuit ziarele…

 

 

 

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com