FAPTUL DIVERS

27 ianuarie 2021 21:050 comments

RAMBO CITU REPARA CE S-A STRICAT IN ULTIMII 30 DE ANI

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că ţinta de deficit pentru acest an rămâne 7% şi speră să se încadreze în acest deficit cu propunerea de buget. Cîţu susţine că ”pare că durează mai mult” alcătuirea bugetului pentru că trebuie remediate ”reforme care au fost amânate 30 de ani sau măsuri care au avut un efect devastator pentru finanţele publice”.Babele mai bisericoase aprind zilnic lumanari si se roaga pentru sanatatea lui.

BUCURIILE IERNII

Peste 20 de apeluri care anunţă maşini blocate pe drumuri din judeţul Constanţa au fost primite, miercuri dimineaţă, la 112. În aceste cazuri au fost anunţaţi reprezentanţii drumurilor judeţene şi naţionale. Judeţul Constanţa se află sub cod portocaliu de viscol.Ciudat e ca vremea frumoasa nu ii ia niciodata prin surprindere pe drumari.

TRUMP A RAMAS INTERZIS

YouTube îl dă afară de pe platforma sa pe Donald Trump – pe o perioadă nedeterminată -, iar de la 13 inuarie acesta nu mai poate posta pe această platformă de împărtăşire de video, în urma unei suspendări a contului acestuia, după ce Twitter a închis definitiv contul fostului preşedinte american, relatează AFP.Fanii sunt revoltati.Tocmai cand sperau sa vada filmulete cu Melania Trump sumar imbracata…

PUNCTUL DE PENSIE VA FI MAI MARE DECAT PUNCTUL G!

Premierul Florin Cîţu a afirmat că anul acesta punctul de pensie este mai mare ca în 2020, iar cheltuielile cu pensiile în 2021 cresc cu 8 miliarde lei. Şeful Executivului a amintit despre obiectivul asumat de coaliţie şi anume modificarea legii pensiilor, precizând că pensiile ar trebuie să fie bazate pe contributivitate.Cine apuca pensia are de ce sa fie multumit!

PETRE ROMAN IN CAMASA DE FORTA?

”Într-un fel, mi-am pierdut mințile, m-am îndrăgostit foarte mult de Silvia, nu doar că este frumoasă, că are o voce frumoasă, dar am și eu dreptul să mă simt bine cu aleasa inimii mele. Dacă eu sunt ceea ce sunt, trebuie să mă manifest, să vreau să exist așa cum sunt eu, și nu cum vor alții. Eu, de fapt, am făcut un lucru firesc. Când o căsătorie nu a mai fost posibilă, așa cum au recunoscut ambele părți, și am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit, m-am căsătorit cu ea, am făcut un copil. Asta e normalitatea!”, a declarat Petre Roman intrebat cum s-a infiripat  idila cu Silvia Chifiriuc.De ce n-o fi sunat Mioara Roman la 112? De ce?

ELENA UDREA-BLONDA DE LA JILAVA?

Procurorul de ședință de la DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălarea banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Astăzi a avut loc ultimul termen al procesului, iar decizia instanței ar urma să fie pronunțată “la o dată ulterioară”.Pe Basescu nu-l intreaba nimeni daca e de acord cu asta?

 

NERO DE PIATRA NEAMT

Un bărbat și-a incendiat locuința și a produs o explozie pentru că a pierdut custodia copilului său în vârstă de șapte ani. În apartamentul dintr-un bloc din Piatra Neamț se afla și copilul. În urma exploziei, copilul a suferit arsuri pe față, iar bărbatul pe mâini. Toți locatarii din bloc au fost evacuați, transmite Mediafax.Pesemne era foc de suparat!

 

NU TE VINDECA DE COVID, DAR TE SCAPA DE PURICI

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) avertizează că toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale şi trebuie folosite doar sub supravegherea medicilor veterinari. Precizările vin după ce în spaţiul public au apărut informații potrivit cărora ivermectina – un medicament utilizat pentru tratarea paraziților la animale – ar fi eficientă în prevenirea și tratamentul COVID-19.In urma tratamentului, cativa pacienti au naparlit.

 

 

 

 

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com