FAPTUL DIVERS

4 august 2022 22:470 comments

AI CARTE, AI PARTE!

Potrivit unei excepții din noul proiect de modificare a Legii Educaţiei, orice persoană care a absolvit o facultate poate să predea în școli. Astfel, cei care doresc să devină profesori o pot face și fără modul de pedagogie necesar până acum.Conform articolului 127 din noul proiect de lege a educației orice persoană care își dorește să îmbrățișeze cariera de profesor și a finalizat studii superioare o poate face și fără modulele de pregătire sau masteratul didactic. Marfa! Poti obtine o diploma la negru si ai voie sa-i inveti si pe altii cum se obtine o diploma la negru!

GABI FIREA SE VISEAZA DORITA!

Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD și ministrul Familiei, a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, că s-ar întoarce la Primăria Capitalei dacă bucureștenii o vor vota din nou, la următoarele alegeri locale din 2024.Majoritatea proiectelelor pe care le-am început sunt acum blocate și nici nu se întrevede nimic bun cu acestea. Îmi doresc să le continui, doar dacă și bucureștenii mă vor dori, din nou, în funcția de primar general. Voi candida la Primăria Capitalei dacă sunt sănătoasă, și dacă mai am energie și putere ca acum”, a declarat Gabriela Firea.Daca ar fi fost dorita, bucurestenii nu l-ar fi votat pe Nicusor! Clar!

DAEA VREA LEGUME ROMANESTI!

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, face apel la români să cumpere legume din producția autohtonă, pentru a sprijini fermierii, în contextul în care multe culturi din țară sunt afectate de caniculă.„Va rog pe toți să cumpărați legume de la producători locali, să le dăm sprijin. Fiecare își dorește ce e bine pentru ei. Fermierul vrea să ia cât mai mult, că muncește”, a spus Petre Daea, astăzi, potrivit Antena3.Sa cumparam! Sa nu ne mai uitam ca sunt proaste si scumpe si sa-i sprijinim pe samsarii locali! La producatorii o sa ajunga doar ceva maruntis!

RUSII ARD GAZUL DE POMANA!

Gigantul energetic rus Gazprom arde gazele destinate exportului in Uniunea Europeana la frontiera cu Finlanda, relateaza joi agentia de presa Unian, citand publicatia finlandeza Yle, potrivit careia Moscova arde la propriu gazele inca de la sfarsitul lunii mai cand compania rusa de gaze si-a redus livrarile catre UE. La sfarsitul lunii, arderea gazelor rusesti a fost observata la terminalul de langa frontiera cu Finlanda. Iar la mijlocul lunii iunie a fost observat un incendiu langa statia de compresoare. In perioada aceea, Gazprom diminuase de aproape trei ori livrarile de gaze in Europa – de la 167 milioane de metri cubi de gaze pana la 67 milioane metri cubi.Gazele continua sa fie arse de cateva saptamani in volume extrem de mari, iar flacarile uriase sunt vizibile chiar si de pe teritoriul Finlandei, noteaza Unian, citand publicatia Yle.Ar arde si finlandezii daca ar avea ce!

 

GRINDEANU ARE BOALA PE TROTINETARI!

Prim-vicepresedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, la conferinta de alegeri PSD Sector 4 ca PSD trebuie „sa ia” Bucurestiul din „mana trotinetarilor”. „Trotinetari” este un termen dispretuitor inventat de pesedisti la adresa celor care folosesc trotineta din ratiuni ecologice sau pentru a evita traficul auto infernal din Capitala.Trebuie sa recastigam ceea ce de fapt meritam: Primaria Municipiului Bucuresti. Astazi trebuie sa incepem lupta pentru Bucuresti. In 2024 trebuie sa luam acest oras din mana trotinetarilor, pana la urma, care l-au ingropat in gunoaie, in mizerie si in sobolani.Fata unui sector, a unui oras, sa stiti ca nu se schimba cu ranga, asa cum cum a incercat un alt celebru userist sa faca lucrurile. Si nici cu lozinci”, a declarat Grindeanu, privind-o pe Gabriela Firea, invitata de onoare a manifestarii pesediste.La gargara nu ne intrece nimeni! Cand e vorba de fapte, lucrurile se complica!

VOM AVEA PLAJE CAT SAHARA DE MARI

Lărgirea plajelor de pe litoral continuă.  La Eforie Sud a început montarea echipamentelor pentru extinderea plajelor, care ar urma să aibă 100 de metri lățime, înainte de finalul anului, relatează digi24.ro.La Eforie Sud a început montarea echipamentelor pentru extinderea plajelor, care ar urma să aibă 100 de metri lățime, înainte de finalul anului.Pe plaja din Eforie Sud au fost adus mai multe conducte care urmează să fie asamblate, așa cum sunt cele pe care le puteți vedea în imaginile de mai sus și cu ajutorul cărora se va extrage nisip din largul mării.„În septembrie vom începe aici, apoi vom merge de-a lungul țărmului, mai spre sud. Înainte de decembrie vom termina”, spune Bennart Zijderveld, reprezentant al firmei care se ocupă de amenajarea plajei, pentru digi24.roNisipul care va fi pompat din largul mării va umple fâșia de plajă care acum măsoară doar 10-15 metri lățime.Plajele astea imense au un inconvenient:pana ajungi la apa, iti piere cheful de balaceala!

BIDEN SI-A DAT SEAMA CA NU E BINE SA-I ZGANDARI PE CHINEZI!

Administraţia lui Joe Biden a amânat un test de rutină cu racheta balistică intercontinentală Minuteman III pentru a evita escaladarea tensiunilor cu Beijing, în contextul desfăşurării de forţe a Chinei în cadrul manevrelor organizate în jurul Taiwanului, relatează joi publicaţia The Wall Street Journal, citând oficiali americani, relatează Agerpres conform Reuters.Forţele aeriene ale SUA intenţionau să efectueze lansarea-test în această săptămână de la baza aeriană Vandenberg din California, mai menţionează WSJ.Oficialii americani nu au precizat cât de mare va fi amânarea, unul dintre ei menţionând totuşi că ar putea fi şi de zece zile, potrivit aceleiaşi surse.Normal! Dupa ce bagi batul prin gard si zgandari cainele, nu-i arati ciomagul daca vrei sa nu sara gardul la tine!

MARIMEA CONTEAZA CAND E VORBA DE PENSIE

Majorarea pensiilor foarte mici a făcut subiectul unei discuții în ședința conducerii PNL de marți seara. Surse participante au declarat pentru Digi24.ro că Raluca Turcan a fost cea care a propus acest lucru, fostul ministru al Muncii precizând că „majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei ar crește pensiile a aproape un milion de pensionari”. Nicolae Ciucă a declarat după ședință că PNL va merge cu această propunere în coaliție pentru a fi discutată cu pertenerii de guvernare.Se pare ca guvernantii au inceput deja sa se gandeaca la alegeri…

 

 

 

 

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com