Festivalul Cetăţilor Dacice are loc la Cetatea de Baltă
În perioada 14-15 iulie, la Cetatea de Baltă va avea loc Festivalul Cetăţilor Dacice, ediţia a VI-a. Programat la finalul lunii iunie, în preajma Sânzienelor, evenimentul a fost amânat pentru ca efervescenţa post-electorală să nu-i afecteze în niciun fel desfăşurarea.
Aşadar, Cetatea de Baltă găzduieşte pentru al doilea an Festivalul. Conform regulamentului, localitatea care câştigă concursul din festival va găzdui ediţia din anul următor. Primele 4 ediţii au fost găzduite foarte bine, spunem noi, de către „dacii” din Cricău.
Povestea Festivalului Cetăţilor Dacice a început în anul 2006, la iniţiativa Consiliului Judeţean Alba, fiind astăzi unul din mărcile de calitate ale instituţiei: este un eveniment care îmbină cultura, sportul şi buna dispoziţie, un eveniment prin care Consiliul Judeţean încearcă punerea în valoare a tradiţiilor vechi, a bogatei istorii a dacilor. Prin punerea în valoare a vestigiilor dacice existente pe teritoriul judeţului, Consiliul încearcă şi atragerea turiştilor în Alba.
În 2010, evenimentul a fost anulat din cauza situaţiei economice: conducerea Consiliului Judeţean a afirmat că de acum evenimentul se va desfăşura în fiecare an, fără sincope, argumentându-se că Festivalul nu presupune cheltuieli foarte mari.
Pentru câştigarea întrecerilor dacice se luptă echipe de feciori din cele cinci cetăţi dacice ale judeţului: Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu şi Săsciori. Tinerii se întrec în probe pline de culoare şi umor, denumite „Întrecerile Dacice” (Decatlonul dacic).
Ziua de sâmbătă cuprinde concerte, un foc de tabără, târgul meşterilor populari, proiecţii de film, expoziţii de arheologie, demonstraţii de powerlifting ale Clubului Zamolxis din Alba Iulia, parada motocicliştilor de la Apulum Bikers şi Dac Motors.
Duminică va avea loc concursul „Întrecerile Dacice”, precum şi cascadorii ecvestre, lupte de gladiatori (Virtus Antiqua), lupte între daci şi romani (Asociaţia Terra Dacica Aeterna), un spectacol folcloric.
Programul festivalului
Sâmbătă 14 iulie, ora 15:00
Târgul meşterilor populari
Proiecţie de film documentar istoric
„Panorame istorice. Situri arheologice şi monumente din Transilvania în fotografii aeriene”
Parada motocicliştilor, plecare din centrul municipiului Blaj
Demonstraţie de powerlifting: Clubul Zamolxis, Federaţia Română de Powerlifting
20:00: Concert Zadar, Non Profit, Nicu Alifantis & Zan
23:30: Rugul lui Zamolxe
Duminică 15 iulie, ora 12:00 (Prezentator Cătălin Măruţă)
Parada luptătorilor
Terra Dacica Aeterna – „de bello dacicum”
Întrecerile dacice (Decatlonul dacic): Arcul viteazului, Rapid şi puternic, Suliţaşul cetăţii, Cel mai iute de picior, Braţul de fier, Luptătorul, Îndemânare şi curaj, Să ne unim forţele, Voinicul din cetate, Cărăuşii cetăţii
Virtus Antiqua – „Ludus Memnii”, lupte de gladiatori
Cascadorii ecvestre cu: Filimon Iordache, Georgiana Neselan, Cornel Lucian, Dinu Marius Robert, George Niţulescu, Lucian Forda
Ora 18:00: Spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric al judeţului Alba, Ansamblul „Dor de pe Târnavă” din Cetatea de Baltă.
Iulian Brok