Festivalul folcloric pastoral „Coborâtul Oilor” la Loman
Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Primăria Săsciori şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Săsciori, organizează duminică, 16 septembrie, la Loman, în comuna Săsciori, prima ediţie a Festivalului folcloric pastoral „Coborâtul oilor”.
Festivalul pune în valoare o tradiţie seculară a oamenilor din aceste locuri, aceea a păstoritului turmelor, marcând unul dintre cele mai importante momente din calendarul pastoral, respectiv coborâtul oilor de la munte pentru iernat. Totodată, festivalul aduce în centrul atenţiei şi alte aspecte ale culturii locale, precum obiceiuri gastonomice sau elemente inedite de folclor.
„Prin această sărbătoare, CJ Alba doreşte să pună în valoare ocupaţiile străvechi ale acestei zone şi să promoveze cultura populară specifică acestor locuri. La fel am procedat şi în alte locuri din judeţ şi am reuşit să aducem în atenţia publicului, dar şi a locuitorilor mai tineri de acolo, tradiţii în pericol de a se pierde sau obiceiuri pe care le mai păstrau doar bătrânii satului”, a spus Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba.
Manifestările se vor deschide la ora 10:00, cu o slujbă de sfinţire a stânii din Loman, vor continua cu „Socoteala oilor”, un vechi obicei popular readus în actualitate, precum şi cu coborâtul turmei de mioare. Cei prezenţi vor putea admira, apoi, expoziţiile crescătorilor de animale şi vor putea degusta din bucatele specifice locului, pregătite în cadrul expoziţiilor culinare.
Întreaga sărbătoare va fi încununată de un spectacol folcloric, în care vor evolua: Ansamblul Folcloric al judeţului Alba, Ansamblul Folcloric Săsciori, Ansamblul Folcloric „Stejarul” din Săsciori, Ansamblul Folcloric „Mărginenii” din Căpâlna, şi Ansamblul Folcloric al comunei Cut. Vor susţine recitaluri soliştii: Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ, Adi Neamţu, Alina Bâcă, Ghiţă Albu şi Ancuţa Matei. O prezenţă inedită va fi cea a grupului de fluieraşi din Loman.
Crinela Toader